16 Februarie 2021

Polițiștii protestează în Piața Victoriei: cer ”dezghețarea” salariilor și a pensiilor



Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual protestează marţi, 16 februarie, începând cu ora 10:00, în Piaţa Victoriei, solicitând, printre altele, "dezgheţarea" salariilor şi pensiilor.

Sindicaliştii mai cer actualizarea cu rata inflaţiei a pensiilor poliţiştilor/cadre militare în rezervă sau retragere, majorarea la 25% a sporului pentru risc şi suprasolicitarea neuropsihică pentru toţi beneficiarii acestui drept, actualizarea normei de hrană, conform indicilor preţurilor de consum, acordarea unui supliment pentru risc medical (spor covid) poliţiştilor din prima linie a prevenirii şi combaterii pandemiei etc, conform Agerpres.ro.

FSNPPC a demarat în 14 ianuarie 2021 seria protestelor, în cadrul Caravanei Confederaţiei Sindicale Naţionale Cartel Alfa, al cărei membru este.

"Niciunul dintre miniștrii din ultimii 12 ani nu a ținut cu această breaslă, nu și-a dorit decât să facă din noi niște slugi pentru ei”, declară unul dintre participanții la protest, așa cum puteți auzi în înregistrarea de mai sus.

La acţiunea de protest din Piaţa Victoriei şi-au anunţat participarea şi reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, nemulţumiţi de "politica Guvernului de aruncare a crizei exclusiv pe umerii salariaţilor şi pensionarilor", conform unui comunicat al SNPPC.



Citeste si