Într-unul din filmele sale, Leonardi DiCaprio a intrat în visele oamenilor ca să poată interacționa cu ei și să le poată afla secretele. Ei bine, se pare că știința se apropie de realitatea filmului. Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să ”converseze” cu oameni care erau conștienți că visau. Cercetările, dezvoltate în patru laboratoare pe 36 de participanți, sugerează că oamenii pot primi și procesa informații în timp ce dorm, scrie sciencemag.org.

”Toată munca aceasta schimbă definiția fundamentală a somnului”, a precizat specialistul în neuroștiința cognitivă, Benjamin Baird, de la Universitatea din Wisconsin, Madison, care studiază somnul și visele. Acesta nu a fost unul dintre cei care au coordonat cercetările efectuate.

În prezent, somnul este definit drept o stare în care creierul este deconectat și fără conexiune cu lumea exterioară.

Benjamin Baird

Primele note asupra visătorilor lucizi datează din secolul patru, în scrierile filosofului Aristotel. Oamenii de știință au început să studieze fenomenul în 1970, în experimente precum analizarea mișcărilor rapide ale ochilor în timpul somnului. Unul din doi oameni au trecut prin experiența visătorului lucid, 10% dintre aceștia manifestând aceasta în decursul unei luni.

Cum știm că visăm

Deși o stare rară, această abilitate de a recunoaște că visăm, inclusiv să controlăm câteva aspecte exterioare, poate fi dezvoltată prin antrenament. Oamenii de știință au încercat să comunice cu visătorii lucizi, folosindu-se de stimuli precum lumină, șocuri și chiar diverse sunete. Dar toate acestea au obținut răspunsuri minimale din partea ”celor adormiți” și nu a fost realizată o transmitere completă de informații.

Patru echipe independente din Franța, Germania, Olanda și SUA au încercat să ducă mai departe studiile, stabilind două modalități complexe de comunicare în timpul viselor, punând întrebări la întâmplare visătorilor. Echipele au recrutat 36 de voluntari, incluzând unii visători lucizi mai experimentați, dar și unii care își amintesc visele o dată pe săptămână.

Cum a început cercetarea

Pentru început, cercetătorii i-au învățat pe participanți să recunoască starea de vis, explicându-le cum funcționează tot procesul. Le-au arătat semnalele prin care aceștia pot deveni conștienți de starea de vis.

Sesiunile de somn au fost programate la ore diferite: unele, în timpul nopții, când, în mod obișnuit, oamenii merg la somn, iar unele, pe parcursul dimineții. Fiecare laborator a folosit o modalitate diferită de a comunica cu visătorul lucid, de la întrebări rostite cu voce tare la lumini.

Ce se întâmplă când dormim

Odată ce participanții au adormit, oamenii de știință au monitorizat activitatea creierului acestora, alături de mișcarea ochilor și contracțiile mușchilor faciali, folosindu-se de o electroencefalogramă. Din 57 de sesiuni de somn, șase voluntari au fost visători lucizi în 15 sesiuni.

Întrebările adresate erau simple, cu răspunsuri de da sau nu, iar problemele de matematică propuse, la fel de simple, cum ar fi cât rezultă din opt-șase. Pentru a putea răspunde, visătorii lucizi trebuiau să folosească semnalele deprinse înainte de demararea experimentului, cum ar și mișcarea repetitivă a ochilor.

Un număr de 158 de întrebări au fost adresate visătorilor lucizi, care au răspuns corect în proporție de 18,6%. 3,2% dintre întrebări au fost soluționate greșit, 17,7% dintre acestea nu au primit un răspuns clar, iar 60,8% nu au primit niciun răspuns. Cercetătorii susțin că aceste rezultate, deși la început și mici, arată că există totuși o comunicare.

După seria de întrebări, voluntarii au fost treziți și au fost rugați să descrie visele pe care le-au avut. Unii dintre aceștia și-au amintit bucăți din vise. Spre exemplu, unul dintre ei a precizat că își amintește o întrebare de matematică venind din radioul unei mașini.

Schimbarea gândurilor oamenilor este încă de domeniul ficțiunii, însă cercetătorii sunt de părere că au făcut un pas important prin discuția cu visătorii lucizi. Oamenii de știință vorbesc despre conexiunea cu o altă lume, având în vedere că visătorii trăiesc într-o sferă a amintirilor.

”E ca și cum am vorbi cu om de o altă planetă”, descriu cercetătorii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri