Cîțu: Vom suspenda activitatea acelor cluburi care nu respectă legislația în vigoare

Premierul Florin Cîţu a anunţat luni că Guvernul are pregătită o ordonanţă de urgenţă pentru suspendarea activităţii cluburilor şi restaurantelor care nu respectă măsurile de protecţie sanitară, aceasta în cazul în care amendamentul pe această temă nu va fi susţinut în Parlament, informează Agerpres.

"Am avut un amendament pe care parlamentarii nu au vrut să-l depună. Domnul Bode a spus astăzi foarte clar - dacă nu va fi susţinut în Parlament, avem pregătită o ordonanţă de urgenţă prin care vom suspenda activitatea acelor cluburi care nu respectă legislaţia în vigoare, activităţi economice, nu este vorba numai despre cluburi", a spus Cîţu la Parlament.

El a arătat că acest amendament vizează suspendarea activităţii, într-o primă fază, cu două săptămâni, iar apoi pe termen mai lung.

Premierul a subliniat că nu există niciun argument pentru care parlamentarii coaliţiei nu au susţinut acest amendament.

"Nu există niciun argument în acest moment. Vom reveni asupra amendamentului", a mai spus Cîţu.

Citeste si:
Castelul prințului care l-a împușcat pe Arthur, bombardat cu...
Românii au bombardat cu...

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri