Soluţii pentru comercianţii care îşi desfăşurau activitatea în chioşcurile de la metrou

Primarul Radu Mihaiu a gasit soluţii pentru comercianţii care îşi desfăşurau activitatea în chioşcurile de la metrou care au fost demolate. Deţinătorii de spaţii din zona Obor vor oferi locuri acestora.

"Evenimentul de astăzi de la metrou Ștefan cel Mare nu a fost numai despre aplicarea legii. Nu a fost numai despre un semnal că epoca „șmecherilor intangibili” începe să apună. Ziua de azi a fost și despre victime. Nu victime a celor care aplică legea, ci victime a celor șmecheri care au îndoit-o de prea mulți ani. Mă refer la micii întreprinzători, care plăteau chirii către firma sindicatului Sindomet pe baza unui contract expirat, deși spațiile aparțin companiei statului, Metrorex. Vă vorbesc de oameni prinși în capcana sistemului cinic creat de Rădoi – oameni care, deși plăteau, erau ținuți în ilegalitate", a scris Radu Mihaiu, pe Facebook.

Acesta mai spune ca vor fi alocate locuri de desfacere pentru micile afaceri.

"Soluţii pentru oamenii muncitori şi corecţi, dispuşi să facă afaceri legale, mereu vor exista. Am fost surprins de un gest rapid de solidaritate, pe care îl transmit mai departe pentru cei interesaţi. În cea mai mare zonă comercială din ţară, zona Obor, deţinătorii de spaţii şi-au arătat deja disponibilitatea să aloce locuri de desfacere pentru micile afaceri atrase în capcana Sindomet. Au spus că îi pot ajuta cu aranjarea spaţiilor conform nevoilor lor. Inclusiv le pot crea zone dedicate pentru anumite tipuri de produse", a mai spus Radu Mihaiu.

Citeste si:
Băluţă a dispus desfiinţarea chioşcurilor din staţiile de metrou...
Primarul Daniel Băluţă a...
Sursa foto: Radu Mihaiu/ Facebook
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri