8 Aprilie 2021

Un turc cu ”fake-uri” de 100.000 de lei, reținut la vama Giurgiu



Un cetăţean turc în vârstă de 65 de ani este cercetat penal după ce a încercat să introducă în România, prin vama Giurgiu-Ruse, bunuri contrafăcute în valoare de peste 100.000 de lei, informează Agerpres.

"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au desfăşurat o acţiune în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor vamale şi punerea în circulaţie de produse contrafăcute. Cu această ocazie, poliţiştii au identificat un bărbat de 65 de ani, cetăţean turc, în timp ce transporta, într-un autocar, peste 2.100 de produse textile, încălţăminte şi parfumuri ce poartă numele sau semnele unor mărci protejate pe teritoriul României, fiind susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ o sută de mii de lei", se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.

Bunurile depistate au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.



Citeste si