26 Aprilie 2021

Alin Stoica: Restaurantele vor fi deschise parţial când indicele COVID-19 va coborî sub 3 la mia de locuitori



Sălile de spectacole şi restaurantele vor fi deschise parţial când indicele COVID-19 va scădea sub 3 la mia de locuitori, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, înainte de şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) convocată pentru a se lua măsurile care se impun, în contextul în care incidenţa a coborât sub 3,5.

"Sălile de spectacole, la fel ca şi restaurantele, vor fi deschise parţial, şi anume cu capacitatea de 30%, abia după ce indicele de infectare va coborî sub 3 la mie (...). Având în vedere trendul descendent, ar putea să se întâmple într-o săptămână", a spus Alin Stoica, conform Agerpres.ro.

El a menţionat că, la un indice COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori, legislaţia prevede că programul operatorilor economici va fi şi vineri, sâmbătă şi duminică până la ora 21, deplasarea persoanelor în afara locuinţei va fi permisă şi în weekend până la ora 22, iar sălile de sport/fitness se pot redeschide.

"Pentru Paşte va fi posibilitatea deplasării pe durata nopţii, între 22 şi 5 pentru toţi credincioşii care vor să meargă la biserică", a precizat prefectul Capitalei.

În altă ordine idei, el a menţionat că sunt stabilite deja măsurile pentru perioada Paştelui, precizând că a discutat cu clerul modalitatea în care vor fi organizate slujbele în biserică şi că în magazine se vor lua măsurile discutate deja cu patronatele din comerţ.

"E acel ghid pe care l-am făcut pentru toate magazinele, care, dacă va fi respectat, va duce la o scădere a aglomerărilor. Trebuie să ne aşteptăm la o aglomerare, am văzut că în fiecare an, în preajma sărbătorilor, se produc astfel de aglomerări şi atunci şi noi avem un pic de responsabilitate să ne facem programul de cumpărături în aşa fel încât să evităm aglomerarea", a spus Alin Stoica.

În ceea ce priveşte slujba de Înviere, el a menţionat că trebuie respectată distanţarea şi purtată masca de protecţie.

"Clerul va veni în întâmpinarea credincioşilor şi vor exista în afara bisericii acele standuri, măsuţe, de unde se pot cumpăra obiectele pe care le folosim, pasca, lumânările şi aşa mai departe. Organizarea pe care au propus-o este bună. De asemenea, sunt voluntari din partea bisericii care se vor ocupa de respectarea acestor măsuri (...), se va permite şi pătrunderea în interior a credincioşilor, dar cu respectarea distanţei şi într-un număr limitat, în aşa fel încât să nu se producă aglomerare", a declarat Alin Stoica.

El le-a transmis bucureştenilor să nu se lase "păcăliţi" de incidenţa în scădere a indicelui COVID-19.

"De la 7 la mie suntem la un pic sub 3,5 şi probabil va mai scădea, dar totuşi rata în sine este mare, pentru că ştim foarte bine, de la începutul pandemiei au fost stabilite primele praguri de 1,5 şi 3 la mie, stabilind că 3 la mie înseamnă un prag critic pentru sistemul sanitar. Evident că între timp s-au mai făcut îmbunătăţiri, avem mai multe paturi la ATI, dar totuşi acest prag rămâne unul critic pentru sistemul sanitar şi e bine să fim foarte atenţi în această perioadă să nu inversăm trendul acesta pozitiv", a adăugat Alin Stoica.



Citeste si