Cele mai bogate state ale lumii analizează un mecanism de combatere a propagandei ruse

Cele mai bogate şapte state ale lumii (G7) vor analiza propunerea de stabilire a unui mecanism de răspuns rapid pentru a contracara 'propaganda' şi dezinformarea dinspre Rusia, a anunţat ministrul de externe britanic Dominic Raab.

Raab a precizat că Regatul Unit, care în acest an deţine preşedinţia prin rotaţie a G7, le va propune celorlalte state participante să cadă de acord asupra unui mecanism comun de ripostă rapidă pentru a contracara dezinformarea rusă, scrie Agerpres.

''Astfel, atunci când vedem că apar astfel de minciuni şi propagandă sau ştiri false, nu putem să reacţionăm doar individual, ci trebuie să furnizăm o ripostă pentru oamenii acestei ţări şi, ca să spunem adevărul, şi pentru cei din Rusia sau China ori restul lumii'', a spus demnitarul britanic.

Pe de altă parte, Dominic Raab a afirmat că deocamdată nu a fost luată o decizie privind acordarea statutului diplomatic deplin ambasadorului Uniunii Europene la Londra, Joao Vale de Almeida.

''Suntem pragmatici legat de această chestiune. Ne vom trata partenerii din UE cu tot respectul pe care în mod justificat îl merită... aşteptăm cu nerăbdare să întoarcem pagina peste saga Brexit'', a explicat şeful diplomaţiei britanice.

Citeste si:
OFICIAL | SUA se află pe ”lista neagră” a Rusiei
OFICIAL | SUA se află pe...

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri