Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că a avut marţi o întâlnire cu reprezentanţi ai Romprest şi ai Primăriei Sectorului 1 în care a propus o soluţie pentru continuitatea salubrizării în această zonă administrativă. Acesta a precizat că nu a fost luată încă o decizie cu privire la solicitarea de a fi declarată starea de alertă în Sectorul 1, deoarece încă nu a primit toate datele necesare.

„Am avut o întâlnire cu Romprest şi Primăria Sectorului 1. Am propus o soluţie de deblocare a situaţiei pentru a asigura continuitatea serviciilor. Pe propunere urmează să avem un răspuns de la Romprest în această seară sau mâine dimineaţa”, a spus Alin Stoica, într-o declaraţie de presă, potrivit Digi24.

Potrivit prefectului Capitalei, ambele părţi declară că sunt de acord să facă eforturi pentru a menţine serviciile funcţionale.

„În general, soluțiile cam aici se învârt - o parte trebuie să presteze, o parte trebuie să mai plătească ceva”, a explicat prefectul.

Alin Stoica a precizat că nu a fost luată încă o decizie cu privire la solicitarea Consliului Local pentru Situaţii de Urgenţă de a fi declarată starea de alertă în Sectorul 1, deoarece încă nu a primit toate datele necesare.

Întrebat dacă în sectorul 1 se impune starea de alertă sanitară, Alin Stoica a răspuns: „Atâta vreme cât părțile sunt interesate să continue activitatea, nu, dar dacă se ajunge la un blocaj, atunci putem să discutăm”.

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut declararea stării de alertă în sector pentru a putea rezilia contractul cu actualul operator de salubrizare, despre care spune că are prețurile umflate și facturează lucrări neexecutate și pentru a putea încredința serviciul unui alt operator.

„Salubristul trebuie să asigure continuitatea serviciului. Nu are voie să întrerupă ridicarea gunoiului menajer, trebuie să asigure continuitatea serviciului, este lege. Ei au obligaţie, după lege. Dacă nu pot să-şi respecte obligaţia trebuie pur şi simplu să renunţe la contract. Eu sper că starea de alertă va fi declarată ca să pot să pregătesc eu alternativa. Eu sunt de acord să plătesc direct facturile sortatorilor, nu prin Romprest, dar pentru asta trebuie operatorul să fie de acord cu cesiunea de creanţe”, a declarat, luni, Clotilde Armand.

Sursa foto: Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri