11 Iunie 2021

Parlamentul European cere suprimarea progresivă a creşterii de animale în cuşti



Parlamentul European a cerut suprimarea progresivă a creşterii de animale în cuşti, proces care să se finalizeze până în 2027 în Uniunea Europeană, după cum doresc peste un milion de cetăţeni europeni, informează AFP.

"Este necesar să ajungem la amendamente sau chiar la o interdicţie a creşterii de animale în cuşti", a declarat europarlamentarul creştin-democrat german Norbert Lins, raportor al textului supus la vot. Europarlamentarul a apreciat că anul "2027 ar putea reprezenta o dată acceptabilă pentru dispariţia completă a creşterii (de animale) în cuşti".

Europarlamentarii au votat cu 558 de voturi "pentru", 37 "împotrivă" şi 85 de abţineri un text prin care se cere Comisiei Europene să vină cu propuneri pentru a pune în aplicare această suprimare progresivă a creşterii de animale în cuşti.

În text a fost adaugată de asemenea, printr-un amendament, o cerere pentru propuneri din partea Comisiei pentru a interzice îngrăşarea raţelor şi gâştelor prin hrănire forţată, pentru producţia de foie gras.

Acest vot marchează începutul unui eventual proces legislativ de mai multe săptămâni sau luni şi care va da naştere unor negocieri între diferite instituţii europene şi statele membre.

O iniţiativă cetăţenească europeană prin care se cere să se pună capăt creşterii de animale în cuşti a fost semnată de 1,4 milioane de persoane în toată UE de la momentul înregistrării ei, în septembrie 2018.

După ce nivelul de 1 milion de semnături este atins, Comisia Europeană trebuie să decidă asupra unei acţiuni. În prezent, sunt înregistrate 78 de iniţiative asupra unor subiecte variate şi şase au reuşit deja.

Prezentă în Parlamentul European, comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a dat asigurări că executivul european "se angajează în favoarea binelui animalelor". Comisia, a asigurat ea, se apleacă asupra cererilor atât în vederea interzicerii creşterii de animale în cuşti, cât şi a celor de sprijin pentru crescători care trebuie să-şi modifice crescătoriile şi de respectare a unor norme asemănătoare pentru produsele importate. "Este vorba de o problemă etică, socială şi economică", a subliniat ea.

Potrivit textului votat de europarlamentari, care cer "o abordare specie cu specie", iepurii sunt animalele crescute cel mai des în cuşti, dintre care 85% sunt rudimentare, ceea ce îi împiedică să aibă un comportament natural.

Aproximativ jumătate dintre găinile ouătoare din UE sunt crescute în cuşti amenajate, în timp ce majoritatea scroafelor sunt puse în cuşti de-a lungul vieţii lor.

Creşterea în cuşti este deja interzisă în agricultura biologică pe întreg teritoriul UE.

Rezoluţia finală a Parlamentului European include amendamentul prin care se cere Comisiei Europene să vină cu propuneri menite să interzică îngrăşarea raţelor şi gâştelor prin hrănire forţată, pentru producţia de foie gras. Acest amendament, propus de grupul GUE (stânga radicală) şi cel al Verzilor, a fost adoptat cu 319 voturi, în timp ce 251 de europarlamentari au votat împotrivă, iar 108 s-au abţinut.

"A pune capăt hrănirii forţate (a raţelor şi gâştelor), înseamnă să condamni sectorul francez de foie gras, un sector-far al tradiţiilor de pe teritoriul nostru", a criticat europarlamentara franceză din PPE (dreapta), Anne Sander.



Citeste si