Piața forței de muncă s-a transformat, la nivel global, în ultimul an, sub efectele pandemiei de coronavirus, care a generat o serie de consecințe negative, printre care și pierderea locurilor de muncă din cauza reducerii activităților economice. Acest fenomen, însă, a contribuit și la accelerarea unor trenduri deja existente în piață, precum răspândirea muncii în regim remote.

România se află pe penultimul lor în clasamentul țărilor europene în ceea ce privește ponderea angajaților care lucrează de acasă, cu un procent de doar 2,5%, conform datelor Eurostat. Astfel, chiar dacă în 2020 a fost pus un accent important pe digitalizare și migrația către munca de acasă, oferta pentru job-urile care presupun prezență fizică a continuat să existe și chiar să înregistreze creșteri, iar acest trend se continuă și în acest an.

Datele platformei de recrutare OLX arată că o serie de joburi din diferite domenii de activitate înregistrează constant creșteri, în ultima vreme, atât din punct de vedere al locurilor de muncă disponibile, cât și al numărului de aplicanți. Mai mult, cerere din partea angajatorilor există atât pentru muncitori, cât și pentru specialiști.

Top cinci categorii de joburi pe OLX – Locuri de muncă

În ultimul an, cinci categorii de joburi au fost fruntașe și au generat cifre importante din punct de vedere al ofertelor de muncă disponibile și al numărului de persoane interesate să le ocupe:

  • Ingineri, meseriași și constructori
  • Lucrători în producție, depozit și logistică
  • Șoferi - servicii auto și curierat
  • Casieri și lucrători comerciali
  • Personal hotelier - restaurant

Împreună, acestea au cumulat lunar, în ultimul an, între 300.000 și peste 600.000 de oportunități de angajare pentru persoanele din România aflate în căutarea unui loc de muncă și au atras între 95.000 și aproximativ 250.000 de candidaturi pe lună, în intervalul aprilie 2020-aprilie 2021, conform datelor OLX.

“Fiecare loc nou de muncă disponibil este extrem de important pentru piața forței de muncă din România, cu atât mai mult cu cât aceasta a suferit un impact puternic pe fondul pandemiei de coronavirus. Așadar, suntem încântați să putem contribui activ la o mai bună dezvoltare a pieței de muncă, sprijinind candidații aflați în căutarea unui loc de muncă, dar și angajatorii implicați într-un proces de recrutare eficientă. Vom continua să investim în optimizarea categoriei OLX – Locuri de muncă, pentru a răspunde cerințelor actuale ale consumatorilor și, de asemenea, pentru a oferi un serviciu la cele mai ridicate standarde. ”, a declarat Mihail Dimitrov, Jobs Category Manager OLX.

Una dintre categoriile importante în ceea ce privește oportunitățile de angajare este cea a inginerilor, meseriașilor și constructorilor, în care au fost disponibile lunar, în perioada aprilie 2020 – aprilie 2021, între 130.000 și 237.000 de anunțuri de angajare. Această categorie a înregistrat cifre reduse doar la debutul pandemiei de coronavirus (aprilie 2020), pentru ca în lunile următoare să obțină creșteri spectaculoase, ajungând la peste 227.000 în lunile iulie și august ale anului trecut. Mai mult, și în 2021 angajatorii au un interes crescut pentru ingineri, meseriași și constructori, pe platformă fiind disponibile între 148.000 și 237.000 de anunțuri cu oferte de locuri de muncă. De altfel, luna aprilie 2021, cu 237.000 de anunțuri, reprezintă cea mai bună lună din ultimul an, în ceea ce privește oferta de locuri de muncă pentru aceste meserii. Lunar, angajatorii adaugă în medie 3.000-4.000 de noi anunțuri, în plus față de cele pe care le reînnoiesc.

Cifrele din platforma OLX arată, de asemenea, că interesul candidaților a fost crescut, astfel că în ultimul an între 40.000 și 50.000 de aplicări lunare pentru categoria menționată, iar în lunile ianuarie și martie 2021 s-au înregistrat peste 60.000 de candidaturi.

O altă categorie cu sute de mii de oportunități de muncă este cea a lucrătorilor în producție, depozite și logistică, care deși a înregistrat un declin în primele luni de pandemie, de la 182.000 de anunțuri de angajare în aprilie 2020 la doar 83.000 în luna următoare, cifrele au început să crească începând din această primăvara.

Astfel, în luna martie 2021 numărul anunțurilor postate pe platforma OLX a urcat la peste 147.500, pentru ca mai apoi, în luna aprilie, să înregistreze recordul ultimului an – circa 185.000 de anunțuri active. În ultimele luni, cifrele indică chiar o triplare a numărului de anunțuri nou adăugate de companii, ajungând la aproximativ 5.000, comparativ cu doar 1.500 de anunțuri noi, în ianuarie 2021. Interesul pentru acestă nișă este crescut și din partea candidaților, care aplică lunar până la 30.000 de candidaturi.

Topul trei al joburilor cu cele mai multe posturi deschise în ultima vreme este completat de categoria șoferi - servicii auto și curierat, care nu pare să fi fost afectată de pandemie, dacă ne uităm la numărul anunțurilor de angajare. Astfel, în vara lui 2020, pe platforma OLX, au fost disponibile lunar între 80.000 și 110.000 oferte de muncă, iar primele luni din 2021 depășesc aceste cifre, ajungând la 135.000 de anunțuri în luna aprilie.

Lunar, în 2021, recrutorii au adăugat alte 1.700 – 2.200 de anunțuri, care, alături de ofertele de muncă reînnoite, atrag între 67.000 și peste 90.000 de aplicații din partea românilor interesați de un loc de muncă.

Casierii și lucrătorii comerciali sunt, de asemenea, la mare căutare pe piața forței de muncă din România, cu o evoluție pozitivă în ultimul an. Astfel, datele platformei OLX arată că în a doua parte a anului trecut, angajatorii aveau active între 35.000 și 52.000 de oferte de muncă, care au atras între 21.000 și 35.000 de candidaturi. Anul acesta, sunt disponibile zeci de mii de oferte de muncă pentru cei care își doresc un job de casier sau lucrător comercial, numărul anunțurilor postate de angajatori variind între 27.000 și 47.000 pe lună. Lunar, apar între 600 și 1.000 de anunțuri noi de angajare, pe lângă cele reînnoite de companiile angajatoare. Totodată, din datele OLX rezultă că românii sunt interesați de aceste meserii, aplicând în număr mare, de până la 25.000 de lună.

Mai departe, a cincea categorie cu evoluție pozitivă pe piața forței de muncă este cea a personalului hotelier și din restaurante. Astfel, în 2020, după o contracție în primele luni de pandemie, numărul de anunțuri de angajare a crescut și a rămas în jurul unei medii de circa 50.000 de oferte pe lună, în ciuda restricțiilor puternice impuse acestui sector. În 2021, numărul de anunțuri de angajare înregistrează o creștere semnificativă, depășind 50.000 în lunile februarie și aprilie și ajungând la aproape 70.000 la nivelul lunii martie.

De altfel, angajatorii au postat pana la 1.700 de noi anunțuri de angajare pe lună, în 2021, pentru cei interesați să lucreze în acest domeniu. Astfel, potrivit datelor platformei de recrutare OLX, în 2021, au existat între 23.000 și peste 30.000 de aplicații pe lună din partea candidaților.

Câte locuri de muncă sunt disponibile oficial în România

În 2021, la nivelul trimestrului întâi, statistica INS ne arată că în România erau oficial peste 38.000 de locuri de muncă vacante, iar rata locurilor de muncă vacante a fost 0,79%, în creştere cu 0,06 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

Astfel, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,00%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,60%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (1,55%). În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o cincime din numărul total al locurilor de muncă vacante (8.300 locuri vacante), cu o valoare a ratei de 0,76%.
Tot datele INS demonstrează că, la nivelul anului trecut, aproximativ 120.000 de persoane inactive doreau să lucreze, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, iar 171.000 de persoane ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri