17 Iunie 2021

Lucrările la Pasajul Doamna Ghica ar urma să înceapă în iulie



Lucrările la Pasajul Doamna Ghica ar urma să înceapă în iulie. A fost semnat contractul de asociere dintre Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 pentru finalizarea lucrărilor, potrivit primarului Capitalei.

"Am semnat ieri contractul de asociere dintre Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica. Valoarea totală a investiției este de 144 milioane lei, circa 80% din sumă urmând să fie asigurată din bugetul Capitalei, iar restul de 20% din bugetul Sectorului 2. Banii există, deci nu vom avea goluri de finanțare, urmând să înaintăm cu lucrările cât se va putea de repede, pe baza planificării tehnice. Am promis bucureștenilor finalizarea acestui pasaj și mă țin de cuvânt", a scris pe Facebook Nicusor Dan, primarul Capitalei.

Termenul cel mai probabil de finalizare a Pasajului Doamna Ghica este 2022.

Radu Mihaiu a estimat că lucrările ar urma să fie reluate în luna iulie.

"În paralel s-a lucrat la deblocarea contractelor de execuţie şi s-au stins datoriile. Intrăm în linie dreaptă cu acest proiect. Lucrările vor reîncepe în perioada următoare (început de iulie) şi am primit promisiuni ferme că până în septembrie lucrările la sol vor fi finalizate. Acest lucru va descongestiona traficul din zonă şi se vor putea continua lucrările fără a mai crea un disconfort oamenilor care trec prin zonă", a precizat Mihaiu.



Citeste si