Pompierii militari şi civili harghiteni continuă să intervină, luni dimineaţă, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din comuna Corbu, unde zeci de gospodării au fost afectate de ape.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, se acţionează cu câte un echipaj de pompieri din cadrul fiecărei subunităţi de intervenţie din cadrul ISU Harghita. La faţa locului se află câte un echipaj din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Gheorgheni şi câte un echipaj din cadrul Gărzilor de Intervenţie Corbu şi Topliţa, cu mai multe autospeciale şi motopompe, alături de pompierii civili de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Corbu, Tulgheş, Borsec, a scris Agerpres.

Pentru coordonarea intervenţiei, la faţa locului s-a deplasat şi grupa operativă a ISU Harghita.

De asemenea, în timpul nopţii, a mers în comuna Corbu şi prefectul judeţului Harghita, Szabo Zsolt.

Potrivit ultimelor date transmise la ISU, în localitatea Capu Corbului au fost inundate şase case şi 39 de curţi, iar în localitatea Corbu apele au intrat în zece curţi şi în două case.

Duminică seara, zece persoane din comuna Corbu şi-au părăsit casele inundate, ele fiind cazate la rude sau vecini, iar una şi-a petrecut noaptea la o pensiune din comună.

Inundaţiile s-au produs în urma unei ploi torenţiale care a dus la ieşirea din matcă a pârâurilor aflate pe raza comunei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri