Ministerul Mediului a transmis într-un mesaj pe Facebook care sunt rezultatele monitorizării calității aerului în Târgu Mureș, în urma exploziei de la combinatul Azomureș.

La ora 1:02, pe platforma combinatului chimic AZOMURES, în cadrul instalației Amoniac 3, a avut loc un incident tehnic, mai exact o explozie urmată de incendiu în zona coloanei de sinteză a amoniacului.

Potrivit Ministerului, cauza incidentului a fost fisurarea unei conducte prin care se transportă gaz de sinteză la presiune foarte mare (hidrogen si oxid de carbon). Instalația amoniac 3, în luna iunie a fost în revizie tehnică şi era în procedură de pornire.

Imediat după incident, s-au deplasat la faţa locului reprezentanţi ai APM Mureş şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş.

Incendiul a fost lichidat. Operatorii instalaţiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectată şi au oprit în siguranţă instalaţia.

Cum a afectat explozia mediul înconjurător

APM Mureş a monitorizat continuu concentraţia de amoniac cu autolaboratorul din dotare. Nu s-au înregistrat creşteri ale concentraţiei de amoniac (între orele 01:00-07:00, valori mult sub limita admisă – între 0,001 și 0,017 mg/mc).

Operatorul efectuează determinări continue ale indicatorilor de calitatea aerului (amoniac) în puncte de automonitorizare amplasate în zona de influenţă a AZOMUREŞ (sat Cristeşti şi cartier Mureşeni). Din informaţiile transmise de autorități, nu au fost înregistrate depăşiri ale concentraţiei maxime admise pentru amoniac în aerul înconjurător.

De asemenea, la cele două staţii automate RNMCA din Târgu Mureş - MS 1 si MS 2, nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită admise conform Legii 104/2011 pentru indicatorii: NO2 si SO2 valori orare, particule in suspensie (PM 10 automat).

Sursa foto: Facebook/ Ministerul Mediului

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri