Mai multe mașini au fost implicate în două accidente pe Autostrada Soarelui, în urma cărora s-au creat blocaje și cozi uriașe de mașini . Accidentele nu s-au soldat cu victime și nimeni nu a necesitat spitalizare, însă cozile de mașini au dus la blocaje imense, ce au blocat aproape toată circulația.

Acesta este și weekendul în care se estimează că 100.000 de turiști vor ajunge pe litoralul românesc pentru a se relaxa și pentru a se bucura de soare.

Până atunci însă, cei care au ales să vină cu propriul autoturism au de îndurat cozi imense de mașini pînă să ajungă la plajă și să simtă nisipul printre degete. Sâmbătă dimineață, cei care au plecat spre litoral sunt blocați cu mașinile la Km 101 și Km 182, unde au avut lc două accidente rutiere, notează Digi24.

Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru a fluidiza traficul și se așteaptă ca pe toată durata weekendului traficul să fie îngreunat.

În primul accident, cel de la km 101 al Autostrăzii A2, pe sensul dinspre București, către Constanța, au fost implicate patru mașini, în zona localității Drajna, din județul Călărași.

Următorul accident s-a produs la kilometrul 182 de pe Autostrada Soarelui pe sensul dinspre București către Constanța, în zona localității Medgidia, județul Constanța. Aici au fost implicate două autoturisme.

Sursa foto: captură video YouTube

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri