20 Iulie 2021

Piedone, despre stenogramele DNA: ”Un spirit de glumă în stilul meu caracteristic"



Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 din București, a declarat că discuția sa cu Ion Rădoi, șeful sindicatului de la metrou, în care îi cerea o jumătate de stație de metrou pentru spații comerciale, a fost ”o glumă”, scrie G4Media.ro.

”Am făcut un spirit de glumă în stilul meu caracteristic. Cum să zic, și la telefon, să mi se dea jumătate de stație, păi ce, am înnebunit? Fiecare e pe lege, eu am spus în convorbire că sunt pe lege. Una a fost la telefon, alta sunt documentele (…) Am zis-o într-un spirit de glumă. Hai să fim serioși, am aproape 28 de ani în administrație, nu pot face asemenea greșeli elementare. Am glumit, da, una a fost vorba, alta actele derulate conform legii”, a declarat Piedon.

El a mai spus că a emis încă din 11 iunie autorizație de demolare pentru chioșcurile de la stațiile de metrou din Sectorul 5.

Piedone anunță că aceste chioșcuri vor fi demolate în zilele următoare, pe cheltuiala Metrorex, de către o firmă specializată a Primăriei Sectorului 5.

Cititi mai mult pe G4Media.ro.



Citeste si