Zilele de caniculă sunt pe final, însă căldura extremă va fi înlocuită de vijelii în toată țara. Capitala se poate confrunta cu o furtună încă din această seară. Expertul climatolog Roxana Bojariu avertizează că astfel de treceri dintr-o extremă în alta pot apărea destul de des și îi sfătuiește pe oameni să urmărească toate actualizările meteorologice.

Ea spune că luna august nu va mai avea valuri de căldură atât de puternice ca cel de acum, dar nici nu poate exclude apariția unor schimbări neașteptate.

"De mâine începând (joi - n.r.) - încă mai avem caniculă mâine în sudul țării și în București - dar încep și instabilitățile în toată țara, inclusiv în București, din orele serii, ne putem aștepta la vijelii. Există o informare care ne spune că până sâmbătă dimineață întraga țară va fi sub aceste instabilități și vom avea iarăși vijelii, ploi torențiale, descărcări electrice, episoade de grindină, intensificări de vânt. Așa că, dacă scăpăm în sud de caniculă, vin furtunile - în toată țara vin furtunile", a declarat Roxana Bojariu la Digi24.

Ea spune că luna august nu va mai avea valuri de căldură atât de puternice, dar nici nu exclude ca lucrurile să se schimbe brusc.

"După furtuni, chiar dacă mai cresc temperaturile, așa cum arată lucrurile acum se pare că nu vom mai avea un val de căldură foarte puternic. Dar lucrurile se pot schimba foarte rapid, e bine să urmărim toate actualizările, chiar dacă, așa cum arată acum informațiile, luna august pare să fie destul de liniștită din punct de vedere al temperaturilor foarte ridicate. Dar, încă o dată, estimările prognostice cu anticipație mai mare nu sunt tot atât de precise ca prognozele de zi cu zi. Pe de altă parte, ele indică ce se întâmplă față de o referință medie, nu pot să prognozeze fenomenele extreme", a mai arătat expertul climatolog.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri