31 August 2021

Poliția de Frontieră anunță în ce condiții pot trece românii în Bulgaria



Cetăţenii români pot intra în Bulgaria, de la 1 septembrie, pe baza prezentării unui certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, dovedind trecerea prin boală sau cu un test efectuat sau a unui document similar care conţine aceleaşi date ca şi certificatul digital.

"Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române (IGPF), prin Punctul Comun de Contact Giurgiu, că autorităţile bulgare au emis noi reglementări privind condiţiile de călătorie în Republica Bulgaria, aplicabile începând cu 1 septembrie 2021, ora 00,00. Astfel, România intră în zona verde, conform autorităţilor bulgare", informează un comunicat al IGPF citat de Agerpres.

Între categoriile speciale de persoane exceptate de la cerinţa prezentării de documente COVID la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat, şi copiii cu vârsta de până la 12 ani.

Cetăţenilor români le este permisă intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria numai prin puncte de trecere a frontierei unde se află personal medical bulgar.

Astfel, din România se poate intra pe teritoriul statului vecin prin PTF Giurgiu - Ruse, judeţul Giurgiu, PTF Calafat - Vidin, judeţul Dolj, PTF Bechet - Oriahovo, judeţul Dolj, PTF Turnu Măgurele - PTF Somovit-Nikopol, judeţul Teleorman, PTF Vama Veche - Durankulak, judeţul Constanţa.

"Prin PTF Ostrov - Silistra, judeţul Călăraşi, PTF Zimnicea - Svishtov şi PTF Negru Vodă - Kardam, judeţul Constanţa, se permite intrarea persoanelor care tranzitează teritoriul Bulgariei, în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului ţării", arată sursa citată. Detalii suplimentare pot fi consultate la adresa Detalii pe site-ul MAE.



Citeste si