Cercetători ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca au descoperit o nouă specie de insectă, în judeţul Constanţa, căreia i-au dat numele oficial după cel al jucătoarei de tenis Simona Halep.

"Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetătorii de la Disciplina Parazitologie şi Boli parazitare (Facultatea de Medicină Veterinară), anunţă descoperirea unei noi specii de insectă, pe teritoriul României, în judeţul Constanţa. Noua specie a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută la Constanţa", se arată într-un comunicat trimis, luni, de USAMV.

Conform sursei citate, descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populaţiei de vectori din România, finanţat de ECDC (Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor) şi desfăşurat în zona Canaraua Fetii din judeţul Constanţa, iar rezultatele studiului au fost publicate în luna august a acestui an în prestigioasa revistă "Parasites & Vectors".

"Descrierea unei noi specii este un proces complex, de durată şi, totodată, un act de responsabilitate. Ideea denumirii speciei în onoarea Simonei Halep ne-a venit în timpul unei conferinţe chiar despre flebotomi, conferinţă care s-a desfăşurat în Galapagos. Discutam cu Cristina Pop, autoarea studiului, şi i-am sugerat această denumire, mai ales că localitatea-tip unde s-a derulat studiul se află foarte aproape de locul de naştere al jucătoarei noastre de tenis. Cristina a fost imediat de acord şi ne-am bucurat mult ulterior să primim şi acordul Simonei Halep, prin managerul ei pe probleme juridice, care ne-a comunicat că este onorată de iniţiativa noastră. Dedicăm această descoperire ştiinţifică Simonei Halep, în semn de onoare şi de apreciere pentru performanţele sale şi pentru cum duce numele României în lume, aşa cum ne străduim şi noi în domeniul cercetării", a declarat coordonatorul studiului, prof. dr. Andrei Mihalca, de la Disciplina de Parazitologie şi Boli parazitare.

Retail jobs

Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente şi mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om şi animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele. În România, între anii 1910 şi 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi.

Cercetările derulate în ultimii ani de specialiştii de la USAMV Cluj-Napoca au confirmat prezenţa a şase specii, plus această nouă specie pentru ştiinţă, care a fost denumită în onoarea Simonei Halep. Astfel, numărul total de specii noi pentru ştiinţă descrise de cercetătorii de la colectivul Disciplinei de Parazitologie şi boli parazitare al USAMV Cluj-Napoca în ultimii ani a ajuns la 12.

Articolul publicat în Revista Parasites & Vectors poate fi găsit AICI, în care puteți descoperi descrierea acestei microinsecte.

Citeste si:
Bucureștiul lansează primul program de turism educaţional şi cultural
Bucureștiul lansează primul...
Sursa foto: Facebook / Simona Halep
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri