Simona Halep (2 WTA), care a câştigat turneul WTA de la Roma, spune că ''Roland Garros este doar un alt turneu'', că nu va pune presiune pe ea, şi că va merge acolo cu zâmbetul pe buze, scrie Agerpres.

''Roland Garros? Este doar un alt turneu, nu voi pune presiune pe mine, voi merge cu zâmbetul pe buze! Este evident visul tuturor jucătorilor (de a câştiga turneul), deci este şi visul meu, dar nu mă uit atât de departe. Vreau doar să merg acolo, sa mă obişnuiesc din nou cu terenurile, cu atmosfera şi să încerc să câştig fiecare meci. Fiecare meci este o luptă, sunt pregătită pentru asta, dar vom vedea ce se va întâmpla'', a spus Simona Halep, care a câştigat turneul parizian în 2018.

În ceea ce priveşte cazurile pozitive de Covid-19 anunţate la Roland Garros, care au condus la excluderea a cinci jucători, românca nu şi-a ascuns îngrijorarea.

''Da, am auzit despre asta şi, desigur, mă îngrijorează. Dar sunt sigură că vor fi puse în aplicare măsurile necesare şi vom fi în siguranţă. Voi vedea cum mă simt odată ce voi ajunge acolo'', a punctat Halep.

Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.

Halep (28 ani) a reuşit să câştige primul său titlu la Roma, după două finale pierdute în faţa ucrainencei Elina Svitolina (2017, 2018).

Simona Halep a fost declarată învingătoare după 32 de minute în faţa campioanei en titre, Pliskova (28 ani, 4 WTA) abandonând din cauza unor probleme la spate.

Cinci tenismeni - doi testaţi pozitiv la Covid-19 şi alţi trei declaraţi contacţi - au fost excluşi de pe tabloul calificărilor pentru turneul de la Roland Garros, au anunţat organizatorii competiţiei de Mare Şlem din capitala Franţei. Identitatea celor cinci jucători nu a fost dezvăluită.

"Conducerea turneului de la Roland Garros confirmă că doi jucători din calificări au fost testaţi pozitiv la Covid-19 şi alţi trei sunt declaraţi 'cazuri de contact' ale antrenorului lor testat pozitiv la Covid-19. Conform protocolului sanitar al turneului, cei cinci au fost excluşi de pe tabloul calificărilor, care va debuta mâine (luni) şi vor rămâne izolaţi timp de 7 zile", se preciza într-un comunicat.

Amânată cu patru luni din cauza pandemiei, competiţia de Grand Slam din capitala Franţei se va desfăşura în mod excepţional toamna în acest an, între 27 septembrie şi 11 octombrie.

Ca urmare a măsurilor sanitare legate de coronavirus, turneul parizian va putea primi un număr maxim 5.000 de spectatori pe zi.

Turneul US Open de la New York, care s-a încheiat pe 13 septembrie, s-a derulat, în schimb, cu porţile închise.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri