Simona Halep, jucătoarea română de tenis a anunțat se retrage de la Turneul Roland Garros. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.

Halep a transmis că ruptura de la gamba stângă necesită un timp mai mare de recuperare și că din păcate nu va mai reuși să fie prezentă la celebrul Turneu de la Roland Garros, de la Paris.

"Cu mare dezamăgire îmi anunţ retragerea de la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros. Din păcate, ruptura de la gamba stângă are nevoie de mai mult timp de recuperare, iar calendarul este foarte aglomerat.

Retragerea de la un turneu de Grand Slam este împotriva tuturor instinctelor şi aspiraţiilor mele de sportiv, dar este decizia corectă şi singura pe care o puteam lua în acest moment. Gândul că nu voi fi la Paris mă umple de tristeţe, dar mă voi concentra pe recuperare, voi încerca să rămân pozitivă şi să revin pe teren în momentul în care voi fi în siguranţă”, a declarat Simona Halep, pe pagina sa de Facebook.

Pe 12 mai, Simona Halep era nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Ulterior, Halep a anunţat că are o mică ruptură în musculară partea superioară a gambei stângi, urmând ca din 17 mai să înceapă recuperarea în România, la piscină şi sală.

Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în 2008 la junioare, iar apoi în 2018 la senioare, pierzând alte două finale, în 2014 şi 2017. La ediţia de anul trecut ea s-a oprit în optimile de finală, notează Agerpres.

Sursa foto: Facebook/ Simona Halep

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri