Un incendiu puternic a izbucnit la Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti, care a degajat cantități foarte mari de fum. Flăcările au fost stinse după 10 minute şi nu există victime, au transmis reprezentanții companiei.

Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă la instalaţia de cocsare, la mai multe reziduuri petroliere, fiind afectată de flăcări o suprafaţă de aproximativ 400 mp. La faţa locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, 2 de descarcerare, 1 autoscară, 2 ambulanţe SMURD şi 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă.

Până la sosirea echipajelor de pompieri au acţionat 4 autospeciale de la Serviciul privat al rafinăriei. Nu sunt raportate victime, anunţă ISU. Incendiul este localizat, a mai anunţat sursa citată, potrivit Agerpres.

Din cauza fumului dens a fost emis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Potrivit acestora, a fost vorba de o avarie la secţia de cocsare, iar în prezent se lucrează la identificarea cauzelor care au dus la apariţia incidentului.

ISU Prahova a comunicat, anterior, că a fost afectată de flăcări o suprafaţă de aproximativ 400 mp.

Un alt incendiu puternic, cu degajări mari de fum, a izbucnit în dimineața zilei de marți în Parcul industrial Tetarom din Cluj-Napoca.

"Incendiu la o hală din Parcul Tetarom din municipiul Cluj-Napoca, Tăietura Turcului. Intervin patru autospeciale, două autoscări şi un echipaj SMURD. Nu sunt anunţate victime până în acest moment. Hala are o suprafaţă de aproximativ 600 mp, iar înăuntru funcţionează mai mulţi operatori economici cu funcţiuni multiple", potrivit ISU Cluj, citat de Agerpres.

Locuitorii din zonă au primit mesaje de avertizare prin RO-ALERT privind incendiul şi degajările mari de fum, fiind sfătuiţi să rămână în case şi să închidă geamurile.

"Nu sunt informaţii până acum referitoare la existenţa unor elemente care prin natura lor să degajeze gaze toxice. S-a transmis mesaj RO-ALERT privind degajările abundente de fum către terminalele mobile din municipiul Cluj-Napoca şi localitatea Baciu", mai informează ISU Cluj.

Incendiul care a izbucnit dimineaţa într-o hală din Parcul industrial Tetarom din Cluj-Napoca a fost localizat de pompieri, dar intervenţia era încă în desfăşurare în jurul orei 9,30.

"Focarele incendiului au fost localizate, degajările de fum sunt minime, de la câteva focare care ard mocnit. (...) de acum se poate ieşi din case fără probleme. Intervenţia este în desfăşurare având în vedere că mai sunt focare care ard mocnit (materiale de natură celulozică), iar cercetarea cauzei probabile se face la sfârşitul operaţiunilor de intervenţie. În momentul acesta nu se poate intra în perimetrul halei", informează ISU Cluj.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri