Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat pe pagina sa de Facebook că vor să înceapă lucrările de prelungire a liniei de metrou M2 până în comuna Berceni în partea a doua a anului 2023.

„Un nou pas a fost făcut! Metroul ajunge până în comuna Berceni! Am semnat protocolul de cooperare și colaborare între Primăria Sectorului 4, CJ Ilfov, Metrorex, CFR și Ministerul Transporturilor. Documentul va sta la baza tuturor procedurilor pe care le vom derula în perioada imediat următoare, astfel încât în partea a doua a anului 2023, să putem începe efectiv lucrările de prelungire a liniei de metrou M2 până în comuna Berceni”, a scris Daniel Băluță într-un mesaj pe Facebook.

Linia de metrou care leagă Piața Iancului de stația Eroilor a intrat în linie dreaptă. Contractul de proiectare și asistență tehnică a fost semnat, potrivit unui anunț făcut de Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Valoarea proiectului este de 2,9 miliarde de lei cu TVA, iar lucrarea va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat și din surse proprii.

Magistrala Drumul Taberei a fost dată în circulație pe 15 septembrie 2020. Inaugurarea, ce a avut loc la 5 ani distanță de la termenul agreat inițial.

Citește și Undă verde pentru linia de metrou care leagă Piața Iancului de Eroilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri