Certificatul verde este încă în discuții la nivelul Parlamentului, politicienii încercând să găsească diferite soluții pentru ca opinia publică să nu devină și mai nemulțumită de situație. În ceea ce privește testarea angajaților din țară pe banii statului, Alexandru Rafila, fost reprezentant al României la OMS, dar și membru al Partidului Social Democrat, a declarat că ”trebuie să ne gândim și la posibilitățile financiare ale României”.

„Trebuie să înceteze discriminarea, să încurajăm testarea. Nu putem permite - și nu există nicio țară care să permită testarea pe termen nedefinit și cu o frecvență nedefinită. Va exista o definire pentru numărul de teste. Trebuie să facem o dimensionare inclusiv pe posibilitățile financiare ale României și pe o perioadă limitată”, a declarat Rafila, la finalul ședinței din Parlament.

Totodată, Rafila a precizat că este posibil ca opțiunea testării să fie gratuită pentru o perioadă de două luni. „E o soluție pentru o perioadă limitată de timp, asta s-a întâmplat în mai multe țări din UE”, a spus acesta.

Alături de Alexandru Rafila s-a aflat și Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, care a confirmat că o perioadă de două luni, în care testarea ar putea fi realizată pe banii statului, reprezintă o soluție bună, în care atât companiile, cât și autoritățile se pot adapta.

„Contextul în care se accepta certifcatul verde, se acceptau anumite condiții și alternativa testării, dar cu plata acestor teste, am încercat să o așezăm în 2 luni în care să agreăm fiecare dintre noi, și organizațiile profesionale, și Ministerul Sănătății, și noi ca parlamentari, un context legal pentru certificatul verde și stimularea vaccinării”, a spus deputatul PNL Nelu Tătaru.

Proiectul care prevede obligativitatea prezentării la locul de muncă de către personalul unor unităţi publice şi private a certificatului digital privind COVID-19 a intrat în procedură de urgenţă pe ordinea de zi a dezbaterilor din Camera Deputaţilor, sub rezerva depunerii raportului, potrivit unei decizii a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, care a aprobat o solicitare în acest sens a USR.

Proiectul de lege a fost respins de Senat pe 27 octombrie, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri