Beneficiile extrasalariale sunt de multe feluri şi, în mod obişnuit, ar trebui să facă parte integrantă din oferta pe care angajatorul o face salariaţilor, mai ales în companiile mai mici, unde managerii nu-şi permit întotdeauna să ofere salarii peste nivelul pieţei pentru a atrage angajaţi de top.

Un studiu realizat de compania Glassdoor a scos la iveală faptul că 4 din 5 angajaţi ar prefera să primească beneficii extrasalariale în locul unei creşteri salariale. Sigur, cei mai mulţi dintre participanţii la studiu sunt din statele vestice, dar preferinţele lor pot fi aplicate cu brio şi angajaţilor români din multe domenii, cum ar fi IT-ul sau cel financiar.

Pandemia de COVID-19 a adăugat un element dificil în toată această ecuaţie: în multe companii de top, angajaţii au lucrat luni de zile de acasă, iar situaţia nu pare să se schimbe prea curând. Iar dacă angajaţii nu pot veni la birou, multe dintre beneficiile cu care erau obişnuiţi nu au cum să ajungă la ei.

În articolul următor îţi prezentăm câteva beneficii care pot fi oferite angajaţilor chiar şi în vremurile acestea, când mulţi lucrează de acasă.

Retail jobs

Asigurare medicală extinsă

Asigurarea de sănătate este unul dintre cele mai căutate şi mai recomandate beneficii extrasalariale. Sănătatea angajaţilor începe să fie pusă pe primul loc şi în România, iar pachetele de wellness care sunt oferite angajaţilor sunt extrem de variate.

Pentru angajaţii care lucrează de acasă, asigurarea medicală poate fi completată cu un abonament la o sală de sport sau la un bazin de înot. În acelaşi timp, pachetul de beneficii mai poate conţine ore de fizioterapie, sesiuni de masaj sau chiar întâlniri (pot fi şi virtuale) cu psihologi şi psihoterapeuţi, pentru că şi sănătatea psihică este importantă.

Coşuri cu alimente şi tichete de masă

Înainte de pandemie, coşul cu fructe devenise o obişnuinţă în multe birouri din clădirile office, dar a fost scos de pe listă odată cu introducerea distanţării sociale. Acum că angajaţii lucrează mai mult de acasă, o idee bună ar fi ca managerii să le ofere periodic câte un coş de legume şi fructe, trimis prin curier.

Citeste si:
Kaufland deschide un centru de joacă și îngrijire dedicat copiilor...
Kaufland cheamă copiii...

O alternativă mai la îndemână sunt tichetele de masă, cu ajutorul cărora angajaţiii sunt liberi să-şi cumpere fructe sau să plătească pentru o masă zilnică, o cafea sau alte alimente, chiar şi atunci când lucrează de acasă. Tichetele pot fi virate direct pe cardul de masă, pentru un plus de flexibilitate și mobilitate în utilizare, avantajele fiind:

  • Posibilitatea de a face plăti electronice online sau contactless în magazinele fizice
  • Rapiditate și siguranță a tranzacțiilor
  • Posibilitatea cheltuirii de sume sub sau peste valoarea nominală a unui tichet de hârtie
  • Vizualizare rapidă și administrare facilă a sumelor disponibile în aplicaţia mobilă sau platforma online
  • Acces rapid la istoricul tranzacțiilor
  • Blocarea cardului în caz de furt sau pierdere
  • Program flexibil şi beneficii de mobilitate

Programul flexibil era printre cele mai dorite avantaje extrasalariale încă dinainte de pandemie. Acum, cu atâţia angajaţi care lucrează remote, interesul nu s-a pierdut. Flexibilitate înseamnă posibilitatea ca salariatul să lucreze într-un interval orar care îi prieşte, nu doar în clasicul program 9-18, cu o oră de pauză. Unii preferă primele ore ale dimineţii, alţii sunt mai eficienţi noaptea, în linişte.

Citeste si:
Există patru tipuri de manageri. Care susțin experții că este cel...
Există patru tipuri de...

Pentru că uneori e nevoie să vină şi la birou, angajaţii pot primi şi vouchere sau decontări pentru transport, astfel încât să ajungă în siguranţă la lucru sau chiar să se deplaseze rapid prin oraş. Şi vorbim aici de călătorii plătite cu taxiul sau alte servicii de car-sharing.

Beneficii pentru relaxare şi pentru dezvoltare personală

Dincolo de muncă, orice angajat are nevoie şi de momente de respiro, iar angajatorul care îi va oferi mijloacele pentru a se relaxa va avea numai de câştigat în ochii angajaţilor, dar şi ai potenţialilor angajaţi. Putem pune pe listă bilete la teatru sau la concerte (pot fi şi virtuale, bineînţeles), vouchere pentru sesiuni de tras cu arcul sau salturi cu paraşuta.

Cât despre dezvoltarea personală, are avantajul că oferă beneficii nu doar pentru angajaţi, ci şi pentru angajator. Aici vorbim despre cursuri de public speaking, cursuri creative, acces la biblioteci online, participări la conferinţe internaţionale şi abonamente la cele mai noi aplicaţii, care îi pot ajuta să-şi facă treaba mai repede şi mai eficient.

Citeste si:
Analiză OLX: Radiografia salariilor oferite de angajatori, în...
Analiză OLX: Radiografia...

Gestionarea eficientă a beneficiilor extrasalariale

Există provideri de top care oferă soluții de tipul one-stop-shop pentru gestionarea întregului pachet de beneficii extrasalariale pe care compania dorește să îl ofere angajaților: de la tichete de masă, reduceri la produse și servicii, transport gratuit sau tichete cadou ori vouchere de vacanță, până la asigurări medicale și pensii private.

Angajatorul încheie un contract și trimite o listă a angajaților cu bugetul lunar aferent. Platforma funcționează ca un magazin online în care fiecare angajat are acces securizat la toată gama de beneficii oferite de angajator. Compania externalizează astfel un serviciu care ar fi consumat resursele interne, atât de timp, cât și umane sau financiare.

Avantajele pentru angajator, dar și pentru angajat, sunt multiple.

Citeste si:
Cumpărăturile pe Freshful pot fi plătite de acum și cu cardurile de...
Cumpărăturile pe Freshful pot...
  • Angajatorul
    • Poate alege din platforma categoriile specifice la care angajatul sa aibă acces
    • Poate seta un buget lunar fix
    • Administrează toate beneficiile dintr-un singur loc
    • Investește un efort administrativ redus, cu maximum 3 facturi lunare
    • Are la dispoziție call center și suport online
  • Angajatul
    • Are libertate de alegere a beneficiilor dorite, în limita bugetului setat de angajator
    • Are diversitate mare de beneficii
    • Își poate administra facil bugetul şi poate vizualiza uşor istoricul comenzilor şi voucherele achiziţionate
    • Economisește, prin reducerile la mii de produse și servicii

Aşadar, dacă doriți să obțineți un avantaj în faţa altor companii, e important să oferiţi potenţialilor angajaţi cele mai bune beneficii. Au rămas în urmă vremurile în care salariul era suficient pentru a-i convinge pe candidaţii la un loc de muncă să semneze imediat contractul de muncă. Angajații de astăzi se așteaptă la beneficii extrasalariale care să se axeze pe sănătate, pe siguranţă financiară, pe dezvoltare personală şi pe un echilibru solid între viaţa personală şi serviciu.

Citeste si:
Valoarea cardurilor Edenred Cadou se dublează și ajunge la 300 de...
Valoarea cardurilor Edenred...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri