Maşinile parcate neregulamentar pe bulevardele aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti ar putea fi ridicate şi de către împuterniciţii primăriilor de sector, conform unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul PMB.

Proiectul completează HCGMB nr. 371/2019 privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a Municipiului Bucureşti, prin extinderea competenţei de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar şi către cele 6 sectoare ale Capitalei, informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat, conform Agerpres.ro.

Propunerea vine din partea consilierului municipal Nicorel Nicorescu (USR), potrivit căruia Compania Municipală Managementul Transportului avea până în prezent delegat serviciu public pentru ridicarea maşinilor parcate ilegal pe bulevardele aflate în administrarea Municipiului Bucureşti. Într-o postare pe Facebook, Nicorescu menţionează însă că această companie va intra în dizolvare şi că de aproape 2 ani "nimeni nu se mai ocupa de operarea" acestui serviciu public.

"S-a ajuns la situaţii de neimaginat şi foarte mulţi automobilişti ignoră semnele de circulaţie, iar de multe ori maşinile sunt parcate ilegal. Proiectul propus de mine lasă sectoarele să facă acest serviciu şi pe bulevardele PMB, iar aceştia pot externaliza serviciul de ridicare către companii private (prin realizarea unor contracte publice). Este timpul să aducem puţină ordine în haosul parcărilor din oraş şi vă cer să depuneţi observaţii pe site-ul PMB în perioada consultărilor publice iniţiate", scrie reprezentantul USR, pe Facebook.

Potrivit proiectului, dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autovehiculului staţionat neregulamentar se face de către poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale din Poliţia Transporturi, poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, precum şi de către împuterniciţii primarilor sectoarelor 1-6.

Perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este un an, conform reglementărilor actuale.

Proiectul prevede că în situaţia în care proprietarul/deţinătorul legal al vehiculului nu se prezintă în acest termen pentru eliberare, se va înştiinţa poliţia locală competentă în sectorul unde este situat depozitul, care va proceda în conformitate cu prevederile Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân.

Conform referatului de aprobare, o solicitare în acest sens a fost formulată şi de Direcţia Generală de Poliţie Locală a Sectorului 6, care a invocat invocat "numeroase situaţii cu care se confruntă în legătură cu staţionarea neregulamentară pe drumurile publice din sectorul 6, precum şi numărul mare de sesizări ale cetăţenilor în legătură cu astfel de fapte".

Retail jobs

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri