Primaria sectorului 4, cu ajutorul Politiei Locale, anunta ca de la data de 1 aprilie va incepe ridicarea masinilor parcate neregulamentar, iar amenda este de 75 de lei pentru ridicare si 75 de lei pentru transport.

Cuantumul maximal al tarifelor este de cate 75 de lei pentru ridicare, respectiv transportul vehiculului. Pentru depozitarea acestuia nu se percepe nicio taxa, cu exceptia situatiei cand durata de depozitare depaseste doua luni, scrie Agerpres.

Perioada maxima de depozitare este de 1 an, dupa care se va trece la aplicarea procedurilor din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fara stapan sau abandonate pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale.

In ce conditii va fi ridicata o masina parcata in sectorul 4

Ridicarea vehiculului reprezinta masura tehnico-administrativa pe care politistul rutier o poate dispune in una din situatiile prevazute de articolul 143 din Regulament, cand vehiculul stationeaza neregulamentar pe partea carosabila, respectiv:

Retail jobs

- in toate cazurile in care e interzisa oprirea voluntara,

- in zona de actiune a indicatorului cu semnificatia "Stationarea interzisa" si a marcajului cu semnificatia de interzicere a stationarii,

- pe drumurile publice cu o latime mai mica de 6 metri,

- in dreptul cailor de acces care deservesc proprietatile alaturate drumurilor publice,

- in pante si in rampe,

- in locul unde este instalat indicatorul cu semnificatia "Stationare alternanta".

Amenajarea parcarii pe trotuar va fi posibila numai daca:

- se respecta culoarul destinat circulatiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor in vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 metri latime;

- accesul vehiculelor in parcare se realizeaza din partea carosabila;

- pozitionarea vehiculelor in parcare nu stanjeneste circulatia pe prima banda sau pe pistele amenajate.

Citeste si:
Primăria Sectorului 4 va amenaja patru noi creșe
Primăria Sectorului 4 va...

Totodata, nu se pot amenaja parcari pentru autovehicule, pe trotuar, la mai putin de 10 metri de intersectii, statii ale mijloacelor de transport in comun sau treceri pentru pietoni.

Sursa foto: Sursa foto: © Xi Zhang | Dreamstime.com - Parking lot cars

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri