Peste 440 de dosare penale înregistrate, în care sunt cercetate 532 de persoane, 523 de infracţiuni constatate şi 137 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în valoare totală de 127.650 de lei, dar şi 44 de tone de articole pirotehnice confiscate - este bilanţul controalelor Poliţiei Române în cadrul acţiunii ''Foc de artificii'', declanşată în urmă cu o lună.

Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Direcţiei Rutiere şi ai Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, acţionează pentru creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022,, conform Agerpres.ro.

Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice şi juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Astfel, până în prezent, au fost verificate 466 de persoane fizice şi juridice autorizate, fiind efectuate 1.624 de acţiuni în complexuri, pieţe şi alte obiective. Pe timpul desfăşurării acţiunilor, au fost identificate 466 persoane fizice şi juridice neautorizate, precizează IGPR.

În urma acestor activităţi, au fost înregistrate 445 de dosare penale, în care sunt cercetate 532 de persoane.

De asemenea, au fost constatate 523 de infracţiuni şi aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 127.650 de lei.

Totodată, au fost confiscate 44 de tone de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P, în valoare de peste 1.400.000 de lei.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii cooperează cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale - Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri