Directorul unui spital din centrul Chinei a fost suspendat din funcţie şi şeful secţiei medicale a fost concediat după ce unei femei însărcinate i s-a refuzat asistenţa medicală pe motiv că testul ei COVID-19 era expirat, ulterior femeia pierzând sarcina.

Autorităţile din oraşul Xi'an, centrul Chinei, au declarat că i-au sancţionat pe cei doi angajaţi ai spitalului în urma cazului care "a generat îngrijorare în societate şi a declanşat efecte sociale grave", scrie Agerpres, citând dpa.

Oraşul, care se află la aproape 1.000 de kilometri sud-vest de Beijing, este în carantină de două săptămâni, locuitorii fiind nevoiţi să rămână în case din cauza coronavirusului.

Potrivit relatărilor din presă, femeia, care avea o sarcină avansată, a fost obligată să aştepte două ore în faţa spitalului, din cauza faptului că testul ei COVID expirase recent şi, prin urmare, nu mai era valabil.

Un videoclip care circulă pe internet o arată pe femeie stând pe un scaun în faţa clădirii, cu sângele curgându-i pe picioare. Imaginile au fost postate de milioane de ori şi au provocat indignare pe social media.

Locuitorii oraşului s-au plâns de dificultăţi în obţinerea serviciilor esenţiale şi de întârzieri mari la livrările de alimente în perioada de carantină.

Autorităţile chineze au adoptat măsuri stricte în cadrul politicii zero-COVID care a reuşit în mare măsură să stopeze răspândirea coronavirusului în ultimul an. China a raportat joi doar 132 de cazuri de COVID în toată ţara.

Cu toate acestea, focarele mici duc la restricţii severe, precum cele în vigoare în prezent în oraşul Xi'an.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri