Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un tarif de 980 de lei pe gigacalorie pentru Termoenergetica, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, la Antena 3.

"Astăzi, deci nu acum ceva timp, ANRE a aprobat tariful local Termoenergetica pentru producţie, transport, distribuţie a energiei termice. Acest tarif reprezintă tariful Elcen, care ţine de Ministerul Energiei, plus tariful Termoenergetica, ce ţine de Primărie, şi în continuare va fi aprobat de Consiliul General. Dar atenţie, că este foarte grav: tariful total ajunge la aproape 1.000 de lei pe gigacalorie, adică 980 de lei - ceea ce vă spun sunt lucruri aflate astăzi, lucruri foarte grave. Până acum era 490 de lei costul pe gigacalorie. Încă o dată: 980 de lei, crescut de la 490 de lei. Populaţia plătea 163 de lei. Azi, când vorbim, există subvenţia lăsată de pe timpul meu, deci doar 163 de lei", a afirmat Gabriela Firea, scrie Agerpres.

Ministrul Familiei a apreciat că noul preţ al gigacaloriei se va regăsi pe prima factură a bucureştenilor, dacă tariful va fi aprobat în această lună de Consiliul General al Primăriei Bucureşti.

"(Noul tarif aprobat, n.r.) va trece în Consiliul General, unde dumnealor au majoritate, noi nu putem să-i oprim, pentru că au majoritate. Dacă luna aceasta, la prima şedinţă ordinară, se votează tariful aprobat de ANRE, deci dublu faţă de suma care era, adică 980 de lei, aproape 1.000 de lei, inclusiv TVA, (noul tarif, n.r.) intră în vigoare la următoarea factură", a menţionat Gabriela Firea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri