Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 8 martie 2022, Hotărârea numărul 16, privind abrogarea procedurilor de carantină a persoanelor în contextul COVID-19.

Hotărârea CNSU numărul 16/8 martie 2022

Art.1 - Hotărârea Comitetul Național pentru Situații de Urgență nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022, se abrogă.

Art.2 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut o serie de precizări referitoare la schimbările pe care ridicarea stării de alertă le aduce.

Începând cu 9 martie, România renunță la starea de alertă impusă din cauza pandemiei de COVID-19, astfel că se va renunța la restricții.

Concret, românii NU vor mai trebui să:

  • poarte mască de protecție, indiferent că sunt în interior sau în exterior (rămâne la nivel de recomandare purtatul măștii în interior),
  • prezinte certificatul digital, indiferent că vor să intre într-o instituție publică sau într-un spațiu privat precum magazinele comerciale,
  • prezinte PLF-ul la intrarea în țară și nici certificatul digital.

De asemenea, se elimină limitele orare impuse pentru comercianți, iar unitățile vor putea funcționa la capacitate maximă. Practic, restaurantele nu se vor mai închide la 22:00, iar evenimentele, precum nunți, botezuri, mese festive sau conferințe, vor fi reluate fără restricții.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri