Şase din zece români (58%) consideră că reducerea consumului este cea mai la îndemână soluţie pentru a combate dificultăţile financiare generate de inflaţie, arată rezultatele unui studiu realizat de reveal Market Research

Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research, Guvernul este perceput de 67% dintre români ca responsabil pentru nivelul inflaţiei din România. Procentul e și mai mai mare în cazul persoanelor de peste 45 de ani: 77%.

Cei intervievaţi susţin că produsele cele mai afectate de scumpiri sunt alimentele (77%), combustibilul (77%) şi utilităţile (electricitate, gaz etc.) - în proporţie de 70%.

În acest context, 58% din totalul celor chestionaţi susţin că reducerea consumului ar putea rezolva problema inflaţiei, în măsuri semnificativ mai mari bărbaţii (63%), persoanele peste 55 de ani (71%), dar şi cele cu venituri ridicate (65%).

Citește și: Rata inflației a ajuns la aproape 14% față de aprilie 2021. Ce produse s-au scumpit cel mai mult

O altă soluţie luată în considerare de repondenți pentru combaterea efectelor inflaţiei este cererea unei măriri de salariu, 42% dintre românii din mediul urban preferând şi această opţiune.

Retail jobs

Tinerii, cei mai puțin dispuși să-și schimbe stilul de viață din cauza inflație

Totodată, tinerii între 18 şi 24 de ani sunt cei mai puţin dispuşi să îşi schimbe stilul de viaţă şi să îşi modifice obiceiurile de consum (53%). Aceştia preferă, în mai mare măsură, cererea unei măriri de salariu (58%). Mai mult, un sfert dintre români iau în considerare şi emigrarea pentru a face faţă provocărilor economice aduse de inflaţie, alternativă menţionată în mai mare măsură de persoanele cu venituri mici.

Altă cauză a nivelului ridicat al inflaţiei sunt reprezentate şi de situaţiile de conflict sau război (60%), semnalate într-o măsură mai mare de persoanele cu venituri ridicate (70%). Următoarele două poziţii sunt ocupate de pandemie (42%) şi de marile corporaţii (31%).

Citeste si:
7 din 10 români cred că brandurile trebuie să comunice pe subiecte...
Reveal Marketing Research: 7...

source: tradingeconomics.com

În luna aprilie a acestui an, rata inflaţiei a atins un nivel record de 13,8%, depăşind prognoza de inflaţie proiectată de Banca Naţională a României (BNR) pentru anul 2022, respectiv de 12,5%.

Studiul companiei de cercetare de piață Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, în perioada 20 - 26 aprilie 2022, pe un eşantion de 1.005 persoane, din mediul urban, cu vârste de peste 18 ani, utilizatori de Internet. Eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri