6 Iunie 2022

O porțiune de 14 metri din zidul de sprijin al drumului spre Poiana Brașov s-a surpat



În cursul zilei de 6 iunie, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a fost informat de Poliția Locală cu privire la surparea, la kilometrul 7 al drumului spre Poiana Brașov, a unei porțiuni din zidul care consolida acest drum.

În prima etapă Municipalitatea a semnalizat zona cu panouri reflectorizante și bandă, iar astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat decizia de consolidare a acestui drum în regim de urgență.

Sursa Foto: Primăria Brașov

Odată cu adoptarea acestei hotărâri, primăria, prin Direcția Tehnică, va demara procedurile pentru efectuarea lucrărilor de consolidare.

Sursa Foto: Primăria Brașov



Citeste si