13 Iunie 2022

„Fără aventură după geamandură”- mesajul de pe noile geamanduri de pe litoral, care au formă de cruce



În minivacanța de Rusalii, românii au venit în număr mare pe litoral, chiar dacă vremea nu a ținut mereu cu ei. Zilele libere nu au fost, însă, umbrite de situații mai puțin obișnuite. Autoritățile din Eforie Nord, de pildă, au înlocuit clasicele geamanduri cu unele care au formă ce cruce. Deși acestea au un scop clar și anume să-i facă pe turiști să înțeleagă pericolul de înec, geamandurile în formă de cruce au născut noi controverse.

Geamanduri în formă de cruce pe litoralul românesc

Geamanduri în formă de cruce și-au făcut apariția pe litoralul românesc, în stațiunea Eforie Nord, unde turiștii au venit să se relaxeze în minivacanța de Rusalii. Autoritățile s-au gândit la o nouă modalitate de a-i face pe turiști să conștientizeze pericolul la care se expun după ce se avântă în larg, așa că au montat în larg geamanduri care în vârf au o cruce.

„Fără aventură după geamandură” este mesajul inscripționat pe geamandurile pe care este notat și numărul persoanelor care au murit din cauză că s-au înecat în Marea Neagră, în 2021. Salvamarii, însă, nu consideră oportună această idee de a avea în larg geamanduri în formă de cruce. Mai mult, aceștia susțin că respectivele geamanduri pot face mai mult rău decât bine și asta pentru că respectivele forme de cruce sunt tăioase și ascuțite, iar oamenii se pot lovi și tăia în ele, dacă valurile îi duc în larg.

Asta nu e o modalitate de a face pe cineva să înțeleagă că apa mării este periculoasă. Doar să respecți apa și ce spune salvamarul și mergi liniștit după un concediu frumos, nu să vezi cruci la 5 metri de cearșaful tău cum se bălăngăne în apă. Sunt niște chestii tăioase, ascuțite, care sunt prinse în nituri. Dacă e val și te duce valul în aia, te poți tăia, te poți lovi!”, spune Gabriel Bălan, președintele Asociației Salvamarilor, potrivit Digi24.

Sursa video: YouTube (Ziua de Constanța)



Citeste si