Nouă din zece măriri salariale primite de angajaţii români nu acoperă inflaţia, iar puterea de cumpărare a scăzut şi cu 50%, relevă rezultatele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, transmite Agerpres.

Cererea mare de produse şi servicii după ridicarea restricţiilor Covid-19 şi conflictul din Ucraina au dus la o creştere accelerată a inflaţiei, până la pragul de 14,5% la finalul lunii mai, potrivit Institutului Naţional de Statistică, erodând situaţia financiară a românilor.

Doar o parte au primit măriri salariale de la începutul anului, însă, în 90% din cazuri sub rata inflaţiei, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a puterii de cumpărare, chiar şi de 50%, conform unui sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs.

Doar 37% dintre respondenţi au primit o mărire salarială de la începutul anului şi alţi 12% au fost sprijiniţi de angajator prin beneficii extrasalariale, precum tichete de masă sau prime ocazionale.

Restul de 51% nu au beneficiat de nicio creştere a venitului lunar care să-i ajute în lupta cu inflaţia, dar un sfert au primit promisiunea unei majorări salariale din partea angajatorilor, care însă nu s-a materializat până în prezent.

Retail jobs

Atât angajaţii care nu au primit o creştere salarială, cât şi cei pentru care mărirea nu acoperă nivelul inflaţiei spun că se gândesc să aplice şi la alte joburi pentru a compara ofertele salariale (aproape 44%), iar peste 19% dintre respondenţi au în plan să discute cu angajatorul pentru a găsi soluţii, potrivit sondajului.

"Chiar dacă cele mai recente date statistice oferite de INS arată o creştere a câştigului salarial mediu net de 11,4% pentru luna aprilie 2022, realitatea este că angajaţii resimt mult mai puternic decalajul dintre nivelul salariului şi cel al preţurilor de pe piaţă. (...) Chiar şi în ciuda acestor presiuni economice, piaţa muncii este în cel mai dinamic punct în care a fost în ultimii doi ani şi jumătate, atât din punct de vedere al ofertelor, cât şi din cel al aplicărilor, iar această mobilitate nu poate fi decât un semn bun pentru economia românească",a declarat Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Citeste si:
Probleme cu forța de muncă pentru micii comercianți
Probleme cu forța de muncă...

Sursa foto: perfectlab / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri