Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că va fi alocată înotătorului David Popovici suma de un milion de lei din Fondul de rezervă al Guvernului.

"Astăzi în cadrul şedinţei de guvern am luat decizia de a recunoaşte performanţa sportivului nostru David Popovici şi în felul acesta am decis ca, fiind vorba despre o performanţă excepţională, să avem o recunoaştere pe măsură şi am hotărât să îi fie alocată din Fondul de rezervă al Guvernului o sumă de un milion de lei", a declarat Ciucă, conform Agerpres.

Pe de altă parte, Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat că iniţiativa de acordare a premiului de un milion de lei sportivului David Popovici, dublu campion mondial la înot, îi aparţine, fiind convins că în viitor vor mai apărea astfel de performanţe.

Înotătorul român David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, în proba de 100 m liber, miercuri, şi în cea de 200 m liber, luni, la care a stabilit şi un nou record mondial de juniori.

Retail jobs

Popovici este al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit acest lucru în 1973, la Belgrad.

Sursa foto: David Popovici/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri