Pompierii de la ISU Timiș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la fostul CAP din comuna Becicherecu Mic, unde ard deșeuri din materiale plastice.

La fața locului s-au deplasat de urgență doi ofițeri și 15 subofițeri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri din Timișoara, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime, un container de stingere cu o capacitate de 7.000 de litri de apă și un echipaj SMURD.

De asemenea, au fost alertate Serviciile voluntare pentru Situații de Urgență Becicherecu Mic și Biled, dar și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Biarena Sânandrei.

Suprafața pe care se manifestă incendiul este de aproximativ 400 de metri pătrați. A fost anunțată Garda de Mediu.

Sursa foto: ISU

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri