4 Iulie 2022

Italia se pregătește să declare stare de urgență în mai multe regiuni afectate de secetă



Guvernul italian plănuieşte să declarare stare de urgenţă din cauza secetei severe care afectează mai multe regiuni ale ţării, a anunţat biroul prim-ministrului Mario Draghi, potrivit DPA.

Cabinetul urmează să se întâlnească în a doua partea a zilei de luni pentru a anunţa măsuri care vizează regiunile cele mai grav afectate. Seceta a lovit îndeosebi nordul ţării, iar lacurile de mari dimensiuni din această zonă, printre care şi lacul Garda, înregistrează în prezent niveluri mult mai reduse decât cota obişnuită pentru această perioadă a anului, conform Agerpres.ro.

Fluviul Po - cel mai lung din Italia -, care creează o deltă în apropiere de Veneţia, se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 70 de ani în anumite puncte de pe cursul sa. Apa sărată a pătruns pe cursul râului în amonte pe o distanţă de mai mulţi kilometri.

Oraşele Pisa şi Verona au restricţionat consumul de apă curentă, iar Veneţia şi Milano au închis unele dintre fântâni.

Creşterea severităţii şi frecvenţei perioadelor secetoase în regiunea Mediteraneeană este atribuită fenomenului încălzirii climatice.



Citeste si