12 Iulie 2022

VIDEO | A fost descoperit primul laborator de extragere a cocainei din România. Cum opera nestingherită rețeaua de străini



Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, au desfăşurat o acţiune amplă, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României, în vederea comercializării ulterioare a acestora.

În fapt, s-a reţinut că, la începutul lunii iunie 2022, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat format din 3 persoane (doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian), la care ulterior ar fi aderat alţi doi bărbaţi (cetăţeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizării operaţiunilor chimice de extracţie, purificare a drogurilor şi distribuirii/traficării ulterioare a acestora pe teritoriul României, transmite Agerpres.

Acest grup şi-ar fi derulat activitatea infracţională fără întrerupere, din momentul constituirii lui şi până la data de 10 iulie 2022.

Astfel, la data de 1 iulie 2022, cetăţenii columbieni, însoţiţi de cetăţenii români, ar fi introdus, pe teritoriul României, aproximativ 6 kilograme de cocaină.

Cocaina ar fi fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către cetăţenii columbieni.

Aceştia ar fi avut, pe lângă rolul de cărăuşi ai drogurilor şi pe acela de chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.

În perioada 30 iunie - 6 iulie 2022, membrii grupului infracţional organizat ar fi efectuat demersuri, în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv achiziţionarea substanţelor chimice necesare şi a vaselor de reacţie.

De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceştia ar fi închiriat o cabană, aflată în afara zonelor locuite din judeţul Bihor.

Valoarea de piaţă a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro.



Citeste si