Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj participanţilor la Climate Change Summit, eveniment regional organizat la Bucureşti, în care subliniază că schimbările climatice au implicaţii directe asupra siguranţei şi bunăstării cetăţenilor din întreaga lume, scrie Agerpres.

În mesajul său, preşedintele arată că la Bucureşti au venit experţi din ţară şi din afara graniţelor, care dezbat şi explorează soluţii în vederea limitării schimbărilor climatice şi a promovării economiei circulare, a sistemelor sustenabile de producţie a hranei şi rezilienţei oraşelor, în contextul modificărilor tot mai accelerate ale climei.

"Sunt convins că, în cadrul evenimentului, care se profilează drept unul de referinţă în Europa Centrală şi de Est, veţi aborda şi provocările specifice acestei regiuni în tranziţia climatică. Acumularea dovezilor ştiinţifice cu privire la accelerarea acestor schimbări mă preocupă ca cetăţean, ca specialist în fizică, precum şi ca preşedinte. Stimularea efortului naţional de limitare a schimbărilor climatice şi de creştere a calităţii mediului înconjurător reprezintă pentru mine o prioritate", afirmă şeful statului.

Retail jobs

El se declară un susţinător al politicilor publice de atenuare şi de adaptare la schimbările climatice, adăugând că se implică în cadrul Consiliului European şi în diferite structuri internaţionale, împreună cu alţi şefi de stat, în identificarea unor soluţii pentru această provocare "majoră".

În România, adaugă preşedintele, problematica schimbărilor climatice se bucură de un interes crescut, cu un număr considerabil de iniţiative din zona instituţională, academică, asociativă, neguvernamentală şi de afaceri.

"În această cursă contra cronometru pentru limitarea schimbărilor climatice este nevoie de implicarea tuturor, din varii sectoare şi domenii profesionale. Provocarea este majoră, dar trebuie să rămânem optimişti că împreună îi putem face faţă. Dincolo de provocările inerente, tranziţia climatică aduce multiple beneficii, printre care enumăr îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a sănătăţii publice, dezvoltarea de noi ramuri economice mai puţin poluante, locuri de muncă în domeniul sustenabilităţii sau creşterea securităţii energetice prin investiţii în proiecte energetice cu amprentă redusă de carbon", evidenţiază Klaus Iohannis.

Citeste si:
Românii, pesimiști privind viitorul planetei și convinși de...
Românii, pesimiști privind...

În opinia sa, abordarea eficientă a schimbărilor climatice este una integrată, cu intervenţii pe mai multe paliere şi soluţii adaptate contextului regional, naţional şi local.

"Administraţia Prezidenţială sprijină efortul naţional de răspuns la schimbările climatice cu raportul 'Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România', lansat pe 8 septembrie şi aflat în prezent în dezbatere publică. Mă bucur că discuţiile pentru identificarea unor soluţii concrete continuă în aceste zile în societate, în cadrul evenimentului dumneavoastră", menţionează preşedintele.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F