Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, i-a invitat pe bucureşteni să viziteze noul tramvai care este expus la Romexpo, la Salonul Auto Bucureşti, menţionând că acesta va fi introdus în circulaţie peste câteva săptămâni.

"Vă aşteptăm în acest sfârşit de săptămână să îl vedeţi la Salonul Auto Bucureşti. Astăzi se află aici, în câteva săptămâni va circula pe străzile din Bucureşti", a precizat viceprimarul, într-un live pe Facebook.

Materialul video conţine şi imagini din interiorul tramvaiului, inclusiv cabina vatmanului.

De asemenea, Societatea de Transport Bucureşti - STB SA anunţă, într-o postare pe Facebook, că în acest an este prezentă la Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2022 cu noul tramvai Imperio din gama de 36 metri.

"Achiziţia celor 100 de tramvaie noi aduce o serie de avantaje pentru STB S.A., dintre care menţionăm: creşterea capacităţii de transport fără a fi necesară creşterea parcului circulant; creşterea accesibilităţii datorată podelei total coborâte şi a celor 5 uşi duble de acces; reducerea timpilor de parcurs şi creşterea calităţii rulării prin sistemele moderne de tracţiune bazate pe motoare de curent alternativ cu invertoare de tracţiune; consum energetic mult mai redus faţă de tramvaiele aflate în exploatare. Astfel, consumul energetic specific este de doar jumătate din cel al unui vagon V3A, respectiv doar o treime din valoarea unui tramvai Tatra", menţionează sursa citată.

Retail jobs

Conform STB, tramvaiele au noua generaţie de validatoare la fiecare uşă, pentru a face plata călătoriei şi cu cardul bancar sau cu dispozitive smart NFC.

Tramvaiele au sistem de aer condiţionat şi încălzire HVAC, ce permite reglarea automată a temperaturii, fără a mai fi necesară deschiderea geamurilor exterioare în niciun sezon.

De asemenea, tramvaiele sunt echipate cu prize USB pentru alimentarea dispozitivelor mobile şi vin cu sisteme de informare audio-video vizibile din orice loc al salonului.

"Din punct de vedere al exploatării, utilizarea noilor sisteme de tracţiune aduce o reducere a perioadelor de imobilizare pentru reviziile periodice, dar şi o reducere a timpilor necesari reparaţiilor accidentale. Conducătorii tramvaielor beneficiază de condiţii moderne de operare, cu o cabină spaţioasă, echipată cu aer condiţionat, camere video cu vedere în interiorul şi exteriorul tramvaielor şi un sistem de informare care le va oferi informaţii despre starea de funcţionare a sistemelor tramvaiului, operarea uşilor şi alte informaţii necesare în timpul mersului", transmite Societatea de Transport Bucureşti.

Citeste si:
Loc mișto, naming bizar: 14thLane. Legătura dintre un food court și...
Loc mișto, poveste frumoasă,...

Sursa foto: Facebook / STB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F