Viitorul sustenabil ar trebui să fie o preocupare pentru orice individ, deoarece resursele limitate își pot pune amprenta asupra viitorului oricăruia dintre noi. Descoperă în continuare la ce se referă conceptul de „economie circulară” și de ce este atât de important să utilizăm eficient resursele pe care le avem la dispoziție.

Economia circulară: de ce este importantă?

Spre deosebire de modelul economic liniar, care se referă la extragerea resurselor din natură pentru consum și aruncarea resturilor obținute, modelul economic circular este din ce în ce mai promovat, în prezent. Acesta presupune, de asemenea, extragerea resurselor din natură pentru consum, însă implică și reutilizarea lor. Astfel, se promovează limitarea consumului și a materiei prime, prin folosirea de resurse materiale și energetice reutilizabile.

Iată, concret, câteva beneficii ale economiei circulare:

  • Reducerea presiunii asupra mediului înconjurător;
  • Eradicarea defrișărilor;
  • Generarea unei creșteri economice;
  • Îmbunătățirea calității vieții.

Beneficiile economiei circulare contribuie la obținerea unui viitor sustenabil, acesta din urmă fiind susținut de către toți agenții economici. Companiile de retail, dar și din alte domenii, instituțiile publice și băncile sunt tot mai implicate în acest demers, în prezent, conceptul de sustenabilitate banca fiind din ce în ce mai abordat.

Obiceiuri care te pot ajuta să utilizezi eficient resursele pentru activitățile zilnice

Chiar și cel mai mic pas spre o economie circulară contribuie la menținerea unui mediu înconjurător sănătos. Iată câteva acțiuni pe care le poți implementa în stilul tău de viață:

  • Colectează selectiv deșeurile, conform procedurilor de reciclare;
  • Evită materialele din plastic. Deși acestea pot fi colectate selectiv, în continuare cel mai eficient mod de a contribui la menținerea unui mediu sănătos este evitarea obiectelor precum tacâmurile de plastic, paharele cu iaurt sau capsulele de cafea.
  • De fiecare dată când mergi la cumpărături, folosește o plasă din material textil, în detrimentul pungilor de plastic;
  • Consumă conștient. Ori de câte ori trebuie să achiziționezi produse preambalate, încearcă să optezi pentru ambalaje din sticlă sau aluminiu;
  • Dacă este posibil, asigură-te că locuința ta se află într-o clădire sustenabilă, prietenoasă cu mediul înconjurător.

În vreme ce indivizii pot să adopte aceste mici acțiuni în viața lor de zi cu zi, companiile pot să implementeze astfel de soluții la scară largă, pentru un impact și mai mare asupra economiei circulare.

Citeste si:
ESG în 2023: Cât de rapid va deveni indispensabil pentru companiile...
ESG în 2023: Cât de rapid va...

Te gândești să-ți cumperi o locuință? Ia o decizie avantajoasă și sustenabilă

Alegerea unei locuințe este o decizie importantă în viața fiecărui adult, deoarece are un impact pe termen lung asupra calității vieții. O astfel de investiție trebuie făcută în baza nevoilor tale, însă nu uita să te gândești și la modul în care vor evolua lucrurile în viitor.

O alegere potrivită și de viitor, într-o astfel de situație, poate fi achiziția unei locuințe într-o clădire sustenabilă.

Prin folosirea materialelor de construcție de lungă durată, care pot servi mai multor scopuri, clădirile sustenabile asigură performanță constantă, într-un mediu sustenabil rezidenților.

Iată câteva tehnologii care sunt implementate în astfel de clădiri:

  • uși și ferestre izolate cu materiale premium, pentru a preveni pierderea de căldură pe timpul iernii și pentru a reduce necesitatea folosirii aerului condiționat pe timpul verii;
  • termostate inteligente, care funcționează cu ajutorul rețelei Wi-Fi;
  • panouri fotovoltaice și solare, pentru producerea energiei verzi;
  • ferestre solare cu celule speciale, care transformă lumina soarelui în energie;
  • sistem de recuperare a energiei produse de ventilatoare, aparate de aer condiționat și lifturi.

Alegerea unei locuințe sustenabile nu numai că reprezintă o acțiune de protecție a mediului înconjurător, însă poate fi și o acțiune economică pentru tine, pe termen lung. Având în vedere soluțiile sustenabile implementate și tehnologiile de reducere a utilizării resurselor materiale și energetice, costurile de întreținere pe care le vei avea într-o astfel de locuință pot fi mai mici decât în locuințele convenționale.

Citeste si:
Ministrul Economiei vrea ca statul să devină acționar la...
Ministrul Economiei vrea ca...

Concluzionând, economia circulară reprezintă soluția viitorului sustenabil. Fie că acțiunile implementate sunt la scară largă, fie că sunt la nivel individual, fiecare pas spre economisirea de resurse este important.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri