20 Ianuarie 2023

Mandatele de arestare ale fraților Tate, prelungite cu încă 30 de zile



Tribunalul Bucureşti a admis cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise anterior pe numele fraţilor Andrew şi Tristan Tate, cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul a două complice - o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate, astfel că cei patru se află în arest din data de 30 decembrie 2022.

Fraţii Tate şi două tinere complice (o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate) sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda 'loverboy').

Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul "owned by Tate".

Până în prezent au fost identificate şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul condus de cei doi fraţi britanici.

Potrivit surselor judiciare, anchetatorii au reuşit să identifice şi să pună sub sechestru, până în prezent, 15 maşini de lux şi 10 imobile - case şi terenuri - deţinute de fraţii Tate în România.



Citeste si