12 Aprilie 2023

ANSVSA a aplicat amenzi de zeci de mii de lei procesatorilor și comercianților de carne de miel



Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au dat amenzi de 60.600 de lei, în urma unor controale la unităţi de depozitare, procesare şi comercializare a cărnii de miel, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

"Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au desfăşurat astăzi o nouă acţiune de control, de această dată la patru unităţi comerciale: un depozit alimentar, un magazin alimentar, o carmangerie şi o măcelărie unde se comercializează carne de miel", se menţionează în comunicatul ANSVSA.

Astfel, pentru neconformităţile constatate, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.600 de lei.

"În urma acestor verificări, inspectorii sanitari veterinari au retras de la comercializare: şase carcase de miel (85 de kg), fără elemente de identificare, fără marca de sănătate şi neînsoţite de documentele sanitare veterinare obligatorii şi 38 de kg de carne de mici, pentru care nu s-a demonstrat trasabilitatea", se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, produsele au fost dirijate către unităţi de neutralizare autorizate.

"Acest tip de acţiuni tematice, specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, vor fi continuate de inspectorii ANSVSA şi împreună cu alte instituţii ale statului. Reamintim cetăţenilor să sesizeze orice nereguli constatate în domeniul siguranţei alimentelor la numărul de telefon 0800-826-787, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie", se mai spune în comunicat.

ANSVSA a mai derulat recent o acțiune de control, în urma acesteia fiind realizate controalele la 4 operatori economici din București, pentru neconformițățile constate fiind aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.500 de lei.



Citeste si