Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,6 pe Richer s-a produs astăzi, la ora locală 20:46, în Banat, judeţul Arad, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), relatează Agerpres.

Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 15 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 24 km sud-est de Arad, 45 km nord-est de Timişoara, 77 km sud-est de Bekescsaba şi 89 km nord de Reşiţa, potrivit anunțului Institutului.

(Sursa: infp.ro)

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Arădenii au ieșit în stradă speriați

Locuitorii de la blocurile din municipiul Arad şi oraşul Lipova au simţit cel mai intens cutremurul care s-a produs au ieşit în stradă speriaţi, însă autorităţile spun că deocamdată nu au fost raportate pagube.

Imediat ce cutremurul s-a produs, sute de oameni din cartiere au ieşit în stradă, de teamă că ar putea exista replici. În Arad şi Lipova, locuitorii de la blocuri încă sunt pe străzi, schimbând impresii şi spunând că a fost cel mai intens cutremur pe care l-au simţit în zonă.

"S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare", a spus, pentru AGERPRES, un locatar din cartierul Aurel Vlaicu, Gabor Sinka.

Şi în cartierele de case din Arad, oamenii au ieşit la stradă pentru a-şi întreba vecinii dacă au simţit cutremurul.

"Parcă a trecut un tanc pe stradă, a vibrat casa, mobila, am simţit sub picioare cum se mişcă podeaua. A fost primul cutremur pe care l-am simţit", a spus un locuitor din cartierul Europa.

Epicentrul ar fi fost mai aproape de Lipova decât de municipiul Arad. Primarul din Lipova, Florin Pera, a declarat, pentru AGERPRES, că localnicii de la blocuri şi case au ieşit în stradă imediat.

"Sunt martori care mi-au relatat că au văzut cum se clatină turla Bisericii Ortodoxe Radna, dar din fericire nu s-a prăbuşit şi până acum nici nu au fost raportate pagube în Lipova. Eu am plecat deja în recunoaştere în cartiere, să vorbesc cu oamenii şi să văd dacă sunt probleme. Tot ce pot să spun până acum este că în zona Lipova, unde am înţeles că a fost epicentrul, eu, personal, nu am simţit niciodată un cutremur atât de puternic. A fost în două reprize scurte, cu pauză de câteva secunde între ele, aşa am simţit eu", a spus primarul.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad au transmis că deocamdată nu au fost raportate pagube.

"Până în acest moment nu avem apeluri privind eventuale pagube. Se execută recunoaşteri în municipiul Arad, în oraşele Lipova, Curtici, Nădlac, Ineu, Sebiş, Chişineu-Criş şi în localităţile Bârzava, Vinga, Gurahonţ, Birchiş", a transmis ISU Arad.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri