Prețurile energiei va rămâne mari și anul acesta, chiar dacă nu se vor compara cu cele din 2022, a explicat fostul ministru al Energiei. De ce nu sunt însă un indicator bun variațiile de pe OPCOM, operatorul pieței de energie și gaze din România?

”Nu vă luați după ce s-a întâmplat pe OPCOM zilele trecute cu prețuri negative, pentru că este o chestiune de moment. Prețurile sunt mari și vor rămâne mari în raport cu ce a fost în urmă cu câțiva ani și vor fi probabil în jurul a 100 euro/MWh”, a avertizat Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și fost președinte al Agenției Europene de Reglementare în Energie, la conferința de lansare a proiectului „Eficiență Energetică în case inteligente, clădiri inteligente și rețele inteligente”.

De ce nu ne putem baza pe prețurile negative

În ultimele zile s-au înregistrat, pentru prima dată în istoria pieței noastre de energie, prețuri negative în cadrul tranzacțiilor pe OPCOM. Și asta deoarece oferta a ajuns mult mai mare decât cererea ca urmare a creșterii ponderii regenerabilelor, care ajung, în unele intervale orare, să acopere tot necesarul de energie al României.

Am avertizat, de altfel, încă de la prima situație de acest fel că, dată fiind volatilitatea energiei verzi, este vorba de o conjunctură. Mai simplu spus, prețurile negative depind de condițiile meteo: trebuie să fie soare, să bată vântul, iar debitul Dunării să fie în creștere.

În plus, consumul este relativ redus. În 2022, consumul de energie al clienților casnici a ajuns sub 13,5 TWh – o scădere cu peste 5% față de 2021 - iar cel al clienților non-casnici a coborât de la 36,7 la 33,7 TWh, o scădere de peste 8%. Din păcate, aceasta nu vine neapărat din adoptarea de către companii a unor măsuri de eficiență energetică, ci și din suspendarea parțială sau totală a activității ca urmare a creșterii prețului energiei în 2021-2022. Dar dacă activitatea industrială se reia, va crește și cererea, deci nu vom mai vedea prețuri negative.

Pe piața pentru ziua următoare, prețul mediu în aprilie a fost de 475,68 lei/MWh, adică aproape de cel indicat de Răzvan Nicolescu. Anul trecut, tot pe piața pentru ziua următoare, prețul mediu al energiei electrice a ajuns însă la 1.333 lei/MWh (față de 539 în 2021 și 196 în 2020).

Eficiența energetică, cel mai bun răspuns la provocarea prețurilor

Cu toate acestea, atât reprezentanți ai autorităților cât și diverși analiști au afirmat că prețurile negative ar fi un semn că energia va coborî sub prețul plafonat. Nu există oficial o discuție despre eliminarea plafonării, dar Comisia Europeană a recomandat recent statelor UE să pună capăt până la sfârșitul acestui an măsurilor de sprijin în domeniul energiei. Bruxelles-ul a precizat că, dacă prețurile energiei vor crește iar, se recomandă măsuri țintite pe consumatorii vulnerabili și pe stimularea eficienței energetice.

Și din punctul de vedere al lui Răzvan Nicolescu (foto sus), în prezent președinte al Asociaţiei pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice cea mai bună metodă de a face față provocării prețurilor energiei este eficiența energetică.

”Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că eficiența energetică nu are nimic de-a face cu ce trăiau părinții noștri pe vremea lui Ceaușescu, când se raționaliza consumul de energie. Eficiența energetică înseamnă să-ți păstrezi nivelul de confort, dar să nu risipești”, afirmă fostul ministru al Energiei. ”Consumi mai eficient, plătești mai puțin.”

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri