David Popovici a înotat azi în finala de 100 metri liber de la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Fukuoka din Japonia, probă pe care a terminat-o pe locul 6, pierzând astfel titlul obținut la Budapesta.

Calificat abia cu al cincilea timp (47,66 secunde), David Popovici a plecat de pe culoarul al doilea, unul dezavantajos pentru el, iar sportivul român a încheiat cursa din finală cu un timp de 47,83 secunde, la o probă în care cel mai bun timp al său din acest an a fost de 47,61. Cel mai bun timp al lui David Popovici și, totodată, recordul mondial, a fost de 46,86 secunde, stabilit în cadrul Europenelor de la Roma.

Câștigătorul a fost australianul Kyle Chalmers, cu un timp de 47,15 secunde, urmat de Jack Alexy din SUA, 47,31 secunde și Maxime Grousset, 47,72 secunde.

În urmă cu câteva zile, David Popovici a pierdut titlul mondial la 200 metri liber. Înotătorul român se calificase în finala probei cu cel mai bun timp, 1:44.70. Deși a condus aproape toată cursa, David Popovici a terminat pe locul 4, fiind depășit pe ultimul bazin.

În 2022, David Popovici a cucerit medaliile de aur la Campionatele Mondiale de la Budapesta, dar şi la Campionatele Europene de la Roma, în probele de 100 m şi 200 m liber.

Sursa foto: David Popovici / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri