București Mall - Vitan își așteaptă vizitatorii, în această perioadă, cu reduceri și numeroase surprize, evenimente speciale și expoziții, dar și premii pentru cei care aleg să-și petreacă timpul și să-și efectueze cumpărăturile în centrul comercial din Vitan până la fi 31 august.

Reduceri de până la 90% și premii garantate, în luna august

Clienții magazinelor din Mall Vitan sunt așteptați cu reduceri de până la 90% la magazinele partenere din centrul comercial. În plus, în această perioadă, până pe 31 august 2023, București Mall - Vitan îi răsplătește pe toți pasionații de shopping cu premii la InfoDesk.

Astfel, clienții care aleg să facă cumpărături de minimum 600 de lei, pe cel mult două bonuri fiscale, în magazinele centrului comercial, sau de minimum 1.500 de lei, pe un singur bon fiscal, în Media Galaxy, vor primi un cadou garantat, din partea București Mall – Vitan. Mai multe detalii despre campania desfășurată pot fi găsite în regulamentul disponibil pe www.bucurestimall.ro.

Irina Akkaya, Maam with love și Snob. fac valuri în luna august la Designers Boutique

Creatorii de frumos Irina Akkaya, Maam with love și Snob. aduc în Designers Boutique, pop-up store-ul din centrul comercial, dedicat fashionului made in RO, colecții speciale, potrivite pentru finalul sezonului estival, dedicate iubitorilor de articole unicat, produse de designeri români.

Cu piese vestimentare nonconformiste, cu o direcție multiculturală și exotică, Irina Akkaya a pregătit o selecție de jachete din colecțiile "Ottoman" și "Structura", ce redau forme inspirate de origami, obținute prin plierea materialelor textile. Designerul se axează pe strategia zero waste, în toate colecțiile pe care le propune publicului său și dezvoltă forme tridimensionale și volumetrii care atrag atenția.

Și brandul de accesorii, Snob., fondat în București de Iza Vișoianu și Florian Toma, a pregătit o colecție specială de bijuterii și genți, cu un design minimal, avangardist dar, în același timp, atemporal și ușor de purtat. Toate se integrează perfect în stilul de viață dinamic din mediul urban, perfecte atât pentru ținutele de birou, cât și pentru cele de seară, de week-end sau de vacanță.

În același timp, brandul românesc, Maam with love, și-a propus să-i încânte pe vizitatorii pop-up store-ului cu o selecție specială din colecția capsulă, creată în colaborare cu Paradigm, cu piese vestimentare în stil minimalist, care ies în evidență prin tăieturi adânci și îndrăznețe. Totodată, vor fi disponibile și articole vestimentare din colecția permanentă, pline de culoare și feminitate.

București Mall-Vitan susține produsele românești

București Mall-Vitan invită iubitorii de fashion autentic, dar și pe admiratorii tradiției românești, să descopere pop-up store-ul semnat Izabela Măndoiu, deschis la parter, zona lounge, dar și colecțiile acesteia croite cu multă pasiune în jurul iei. Acesta este cel de-al doilea proiect marca București Mall-Vitan de promovare a designerilor români și a modei „made in Ro”.

Cusute cu migală și atenție la detalii, reprezentând meșteșugul și talentul artizanilor români de la sat, piesele vestimentare din colecția Izabelei Măndoiu combină elemente și motive autohtone, vechi, cu designul modern. Aceste creații inovatoare demonstrează că ia rămâne o sursă de inspirație pentru designerii români, care reușesc să aducă în prezent tradiționalul într-un mod contemporan și stilat.

Incursiune în Franța anilor 1913, printr-o expoziție de fotografie și instalație

București Mall-Vitan continuă să fie un susținător activ al proiectelor culturale și, printr-o colaborare cu Muzeul Național „George Enescu”, aduce mai aproape de vizitatorii săi o serie de expoziții omagiu dedicate marelui compozitor. Astfel, în această perioadă, centrul comercial este gazda unei expoziții de fotografie și de instalație, intitulată „Memoria Timpului – Route Napoléon”.

Prin intermediul câtorva cărți poștale din corespondența lui George Enescu cu ciclistul H. Foulhioux, vizitatorii descoperă un drum de 325 de km, de la Riviera franceză până în Alpi, pe care l-a parcurs inițial Napoleon Bonaparte, în martie 1815, întorcându-se din exilul de la Elba, la Paris. Imaginile expoziției constau în reproducerea digitală a ilustrațiilor cărților poștale datate 1913, precum și cadre fotografice – peisaje realizate de Horia Nițu, în anii 2000, în Alpi, când a parcurs același traseu.

Expoziția, disponibilă până pe 13 august, în zona atrium a centrului comercial, la etajul 1, vă invită să descoperiți o incursiune captivantă în trecut, lăsandu-vă purtați pe bicicletă în povestea traseului „Route Napoléon”.

Produse donate de vedete pentru inițiativa „Școli cum TREBUIE”

Bucureşti Mall-Vitan s-a alăturat inițiativei Asociaţiei ALUZIVA de strângere de fonduri pentru proiectul “Şcoli cum TREBUIE”. Astfel, centrul comercial a pus la dispoziție un spațiu dedicat, la etajul 1, pentru amenajarea unui magazin caritabil, în regim pop-up store, ALZ Charity SHOP.

Aici sunt puse la vânzare articole și accesorii fashion, home & deco, care spun o poveste, donate de artiști, sportivi, vedete, persoane publice și influenceri din România (Monica Bârlădeanu, Ana Maria Brinza, Ana Morodan, Feli, Micutzu etc.).

Scopul parteneriatului este de a strânge fonduri prin care asociaţia susţine activ educaţia în medii vulnerabile şi renovează, dotează şi digitalizează şcoli din mediul rural.

Proiectul va oferi șansa la o educație normală, în condiții adecvate, dar şi un viitor mai bun elevilor școlii Gimnaziale din satul Lipniţa, judeţul Constanţa. Bugetul necesar pentru renovarea, dotarea şi modernizarea acesteia este de 44.000 euro.

Vizitatorii sunt încurajați să ajungă la ALZ Charity Shop, până pe 31 august, pentru a sprijini această cauză nobilă. Picătură cu picătură se face un ocean!

Sursa foto: București Mall Vitan

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri