Omul de afaceri sucevean, Ștefan Mandachi, fondatorul, printre altele, a lanțului de magazine Spartan, împreună cu economistul Iancu Guda lansează un proiect educațional pentru cei interesați de antreprenoriat în România, o țară care suferă la capitolul educație financiară, în pofida dezvoltării mediului antreprenorial în ultimii ani.

Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan Mandachi și Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, dedicat celor care doresc să ȋși consolideze și să își dezvolte business-urile, dar și gândirea și atitudinea de lider.

Obiectivul celor doi organizatori este să creeze cel mai complex furnizor de educație financiară în online, din România.

“Deși avem tot mai mulți antreprenori în țară, antreprenoriatul este făcut după ureche, în lipsa unor obiective clare și fără atitudine de lider. Întrucât nu au o structură precisă și nu se bazează pe proceduri, antreprenorii acționează haotic și irosesc potențial, timp și bani. Suntem pe ultimul loc în Europa la capitolul educație financiară. O familie investește în medie 4 euro lunar pe educație. Infim”; a declarat omul de afaceri, într-un comunicat remis redacției.

Potrivit acestuia, rezultatele cele mai bune în afacerile sale au venit după ce a început să se educ în acest sens și să implementeze o strategie corectă de business.

Pentru că, fără strategie, e doar loterie. Indiferent că ai o idee genială, un produs inovator, servicii de cea mai bună calitate sau că muncești 20 de ore pe zi, piața este competitivă, dinamică, iar cei care sunt mai bine pregătiți și au o viziune clară, ți-o vor lua ȋnainte”, a explicat Ștefan Mandachi.

Stefan Mandachi si Iancu Guda(Sursa foto: BIZZ Accelerator)

Programul BIZZ Accelerator înseamnă 100 de zile de mentorat intensiv, 14 masterclass-uri live, cu sesiuni de Q&A, și 20 de sesiuni de training tip workshop, cu antreprenori și specialiști în management, marketing, strategie și vânzări.

Obiectivul meu este să avem 1.000 de antreprenori antrenați, care să devină lideri inspiraționali. Omul de afaceri trebuie să pună accent pe performanțe cuantificabile, nu pe estimări intuitive. În cadrul acestui program, mă voi concentra pe teorie, dar și pe zona practică, bazată pe evoluția mea antreprenorială și pe experiențele mele de business”, a adăugat Mandachi.

Ștefan Mandachi va preda module despre strategii de marketing, vânzări, mindset și branding în social media, punctând importanța unui brand personal puternic în era digitală, în timp ce Iancu Guda va aduce în prim-plan analize financiare riguroase și strategii de business.

Sursa foto: BIZZ Accelerator

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri