Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, la acest moment, sunt în lucru efectiv 518 kilometri de autostradă şi drum expres, iar restul până la 781 de kilometri sunt în faza de licitaţii sau în etapa de proiectare, subliniind că investitorii nu vor veni în ţara noastră la nivelul dorit, dacă nu se vor continua investiţiile în infrastructură, relatează Agerpres.
Şeful Executivului a efectuat o vizită de lucru, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe Autostrada A7, tronsonul Ploieşti - Buzău, Nod Dumbrava, judeţul Prahova.
"E legătura între Autostrada A3 şi Autostrada Moldovei, ambele loturi sunt în timpul asumat prin contract, să se finalizeze până la sfârşitul anului. Companii româneşti, companii mixte, oricum, din punctul meu de vedere, sunt un exemplu de lucru. Sunt aproape 781 de kilometri de autostradă şi de drum expres în lucru. Vreo 518 sunt efectiv în lucru, diferenţa, vreo 263, sunt licitaţi şi în etapa de proiectare. Alți 363 de km sunt în licitaţie, şi vreo 234,67, din câte îmi aduc eu aminte, de drumuri naţionale în lucru, în acest moment. Cam asta este anvergura lucrărilor în infrastructura mare în România", a precizat Marcel Ciolacu.
Premierul a subliniat, în context, importanţa infrastructurii atât pentru atragerea de noi investiţii, cât şi din punct de vedere al forţei de muncă.
"Toată ziua vorbim de relocări de companii, în urma războiului din Ucraina, din Rusia, din alte zone ale Europei, pentru că România are cel mai bun mix de energie şi nu are o dependenţă de gazul rusesc. Nimeni nu vine, dacă nu investim în infrastructură. Mai mult, aceste investiţii sunt într-o zonă de dezvoltare a României uitată total mult prea mult timp. Şi atunci, dacă dezvolţi prea mult într-o zonă, cum ar fi zona Ardealului, unde s-a dezvoltat oricum, nu mai este forţă de muncă. De aceea a plecat atâta forţă de muncă, plusvaloare, a plecat în străinătate. E pentru prima oară când acest capitol de plecări şi reveniri în România e pe plus. Din punctul meu de vedere, e un indicator care încurajează că am abordat lucrurile corect", a mai declarat Ciolacu.
Totodată, premierul României a mai spus că aproximativ 60% din investiţiile în infrastructură din prezent sunt susţinute de la buget.
"Normal că lucrurile se fac şi pe împrumut, se fac şi pe deficit şi, în acest moment, 40%, de fapt, din toate lucrările de la Ministerul Transporturilor sunt prin PNRR sau bani europeni. Restul de 60% vin din bugetul de stat. Pentru mine şi actualul Guvern al României, lucrările în infrastructură sunt prioritare şi se vede că decizia fost una corectă, pentru că se multiplică foarte repede în economie, de asta şi vin mult mai mulţi bani la bugetul statului şi sunt încasări mai mari", a subliniat Ciolacu.