Aplicația Reverse PET este disponibilă gratuit atât pe Android, cât și pe iOS și pare să fie o soluție pentru problemele pe care le întâmpină consumatorii la RVM-uri (Reverse Vending Machines), fie că este vorba de cozi sau de aparate nefuncționale.
Astfel, oricine descarcă aplicația și dorește să predea sticle către reciclare, trebuie doar să-și facă un cont cu adresa de e-mail și apoi poate să introducă în aplicație nr. de sticle marcate cu simbolul SGR pe care dorește să le predea către reciclare și adresa de ridicare a sticlelor.
Acești utilizatori vor deveni, practic, reciclatorii, care vor primi 0.20 RON pentru fiecare sticlă reciclată, în loc de cei 0,5 bani pe care i-ar lua dacă ar duce ei înșiși ambalajele la aparatele e reciclare.
În același timp, în aplicație se vor înregistra și utilizatori care vor ridica sticlele de la reciclatori și anume colectorii.
Astfel, colectorii vor vedea pe hartă atunci când reciclatorii vor introduce sticle în aplicație și vor putea să le revendice. Aceștia vor câștiga 0.25 RON pentru fiecare sticlă reciclată sau mai mult în funcție de diferite campanii ale centrelor de reciclare.
Un alt detaliu al sistemului Reverse PET este de asemenea faptul că 0.05 RON pentru fiecare sticlă vor rămâne la aplicație pentru a putea susține costurile de mentenanță și dezvoltare.
Caracteristici cheie ale Reverse PET:
- Reciclare simplificată: Soliciți ridicarea sticlelor direct din aplicație.
- Recompense atractive: Câștigi puncte pentru fiecare sticlă reciclată și le transformi în bani.
- Comunitate implicată: Interacționezi cu alți utilizatori și contribuiți împreună la un viitor mai verde.
Despre Reverse PET
Reverse PET este un startup dedicat promovării reciclării și construirii unui viitor mai sustenabil. Prin intermediul tehnologiei și a unei abordări centrate pe utilizator, Reverse PET își propune să facă reciclarea mai accesibilă, mai atractivă și mai recompensatoare pentru toată lumea.